Shadow

Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor, se roagă pentru Elena Udrea: „Eu cred că afirmaţiile ei nu sunt gratuite“

cioabaRegele internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a declarat vineri, la Sibiu, că se roagă, împreună cu comunitatea pe care o reprezintă, pentru toţi conducătorii ţării, dar şi pentru Elena Udrea, personajul aflat în centrul atenţiei tuturor în ultimele zile.Dorin Cioabă a organizat vineri la Sibiu cea de-a treia ediţie a “Micului dejun cu rugăciune”, eveniment la care au participat oficialităţi locale, parlamentari, dar şi preoţi ai mai multor confesiuni. Acesta spune că se vor ruga inclusiv pentru cei care conduc destinele României.    “Ne-am rugat şi pentru binele întregii ţări, vom avea un moment în care ne vom ruga şi pentru cei aflaţi în dregătorie, aici îl vizăm pe preşedinte, pe prim-ministru, pe şefii Camerelor şi cei care sunt cei mai înălţaţi în aceste dregătorii, pentru că, de ce să nu recunoaştem, bunul mers al lucrurilor în ţară depinde de cum aceştia se trezesc dimineaţa, dacă ei se trezesc călăuziţi de Dumnezeu şi sunt plini de pace iau hotărâri bune pentru popor, pentru noi. Am văzut că preşedintele nostru, domnul Iohannis, chiar a început, nu l-am văzut la nu ştiu ce instituţii în vizită dar de când şi-a primit mandatul l-am văzut în biserici şi acest lucru mă bucură, a fost şi la Sibiu şi la Bucureşti la Patriarhie şi a spus că mai merge prin biserici, noi îl invităm şi la noi în biserică”, a spus Dorin Cioabă.    Cioabă se roagă pentru Udrea Întrebat cum comentează evenimentele din ultimele zile, care au avut-o în centru pe Elena Udrea, acesta a replicat: “Cred că de multe ori noi romii am fost catalogaţi ca fiind cei care creăm probleme, cei care dezbinăm, de multe ori s-a spus că turnăm, facem tot felul de lucruri care sunt împotriva caracterului omenesc. În zilele acestea romii au urcat multe trepte că s-au făcut mulţi mai romi decât romii, se ceartă ei ca la uşa cortului şi noi suntem la micul dejun cu rugăciune”, a spus Cioabă.    Acesta a mai spus că, în opinia sa, afirmaţiile Elenei Udrea nu sunt gratuite, şi că se va riga pentru aceasta, mai ales că au avut o perioadă în care au avut relaţii bune de colaborare, discutându-se inclusive despre un protocol între Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR) şi Partidul Mişcarea Populară.    “Eu cred că afirmaţiile ei nu sunt gratuite, cred că se bazează pe ceea ce spune, deşi nu mi-aş fi dorit să avem o astfel de clasă politică, dar probabil că declaraţiile ei cântăresc, este o persoană publică, o persoană care a avut acces în toate mediile acestea şi a putut să-i cunoască pe aceşti oameni. Ne rugăm şi pentru ea, ne rugăm pentru toţi parlamentarii”, a mai spus Dorin Cioabă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *