Shadow

Presa franceza a gasit rromii care contrazic autoritatile: Nu suntem toti cersetori si hoti

familieExista si rromi care si-au construit viata si cariera in Franta, si contrazic spusele ministrului de Interne, care a afirmat, la inceputul acestei saptamani, ca rromii sunt incapabili sa se integreze si sunt predestinati sa fie trimisi inapoi in tarile de origine.
Un amplu reportaj France24 il infatiseaza pe Sorin Ciorba, rromul care il contrazice pe Manuel Valls, sfidand prejudecatile.
“Viitorul meu este in Franta, pentru munca mea si copiii mei”, spune Ciorba, care numai in urma cu patru ani traia cu familia intr-o locuinta improvizata din cartoane, intr-o tabara din afara Parisului. Ciorba admite ca a avut noroc sa gaseasca un loc de munca si apoi sa-si permita sa plateasca o chirie, noroc pe care multi din cei aproximativ 20.000 de rromi din Franta nu-l au.
Barbatul a intalnit un angajat al organizatiei caritabile Emmaus, care l-a ajutat sa-si gaseasca cazare printr-un proiect de gazduire temporara initiat de autoritatile locale. Curand, punea mana la constructia unor locuinte pentru alte familii, si asa a reusit sa invete limba franceza.
In cele din urma a primit permis de munca si a fost angajat de Emmaus si si-a permis sa plateasca chiria intr-un apartament din districtul 15, unde locuieste impreuna cu sotia si cei sase copii.
“Nu toata lumea fura sau cerseste”, spune el.
La randul sau, Liliana Hristache, care a trait intr-o tabara improvizata in perioada 2004-2007, spune ca rromii se pot integra, daca li se ofera o sansa. “Trebuie sa primim oportunitati”, spune si Hristache, actualmente portar intr-un imobil parizian.
“Am auzit ce a spus Manuel Valls. E adevarat ca rromii au o mentalitate foarte diferita. Cand am ajuns in Franta impreuna cu sotul meu, nu stiam ce inseamna o slujba sau un fluturas de salariu…insa s-a schimbat acum si ne-am adaptat”, arata aceasta.
Sergiu a venit in Franta in urma cu cinci ani pentru ca a auzit ca din cersit se castiga 50 de euro pe zi. In realitate, castiga cam doi euro pe zi si era dificil, insa acum ingrijeste persoane la domiciliu, primeste locuinta si mancare si 500 de euro pe luna, din care 150 ii trimite familiei in Romania.
“In Romania, este dificil, nu e de munca. Aici viata e buna, poti avansa. De asta suntem aici”, explica acesta.
Franta a aratat, miercuri, ca s-ar putea alatura altor tari europene care blocheaza aderarea Romaniei si Bulgariei in Schengen, pe fondul temerilor privind migratia rromilor dn cele doua tari.
“Astazi, consideram ca Romania si Bulgaria nu indeplinesc conditiile de integrare”, a spus purtatoarea de cuvant a Guvernului fracez, Najat Vallaud-Belkacem.
Cu o zi inainte, Comisia Europeana avertiza Parisul ca atitudinea sa cu privire la rromi incalca angajamentele europene cu privire la libertatea de miscare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *