„Elevii de aici sunt ca la orice şcoală: unii mai cuminţi, alţii mai aleargă. Unii învaţă mai bine şi merg la concursuri interşcolare, alţii nu prea învaţă
Cartierul Faţa Luncii din Craiova a devenit renumit în toată ţara din cauza scandalurilor repetate care au avut loc aici. Cei mai mulţi craioveni se tem să treacă pe acolo de frică să nu fie agresaţi. Liderii ţiganilor se chinuie de ani buni să schimbe lucrurile şi puţini ştiu însă că în acest cartier se află, la o singură şcoală, cei mai mulţi elevi rromi din ţară, cu un procent de 99 la sută din numărul total al cursanţilor. Proaspăt renovată, cu tocăria nouă din termopan, Şcoala Generală nr.13 este una ca oricare alta. Pe poartă se înghesuie elevi cu ghiozdanele în spate, iar în curte câţiva baieţi joacă fotbal. Romeo Tiberiade, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean pe problemele rromilor, a reuşit să convingă până acum peste 1.000 de ţigani să meargă la şcoală.
Lipsa de educaţie porneşte de la părinţi, este de părere Romeo Tiberiade. Dar, stând de vorbă cu aceştia, i-a făcut să înţeleagă că şansele de a avea o viaţă împlinită sunt mult mai mari dacă au acces la educaţie. „Marea majoritate a ţiganilor a înţeles că trebuie să meargă la şcoală, însă nu înainte de a le explica ce înseamnă educaţia. Prin propriile mele exemple, ale copiilor mei care sunt la şcoală şi eu sunt la facultate, i-am convis că trebuie să meargă la şcoală. Le-am explicat cât de frumoasă este viaţa după şcoală, le-am arătat că au mai multe şanse în viaţă dacă sunt educaţi şi aşa am reuşit să-i conving că trebuie să meargă să înveţe“, a declarat Romeo Tiberiade. Mai mult, a reuşit să-i convingă şi pe părinţi să meargă la şcoală. „Cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean am obţinut fonduri Phare pentru proiectul «A doua şansă», iar acum sunt 100 de adulţi care sunt înscrişi la şcoală“, mai spune Romeo Tiberiade. Cel mai în vârstă elev de la Şcoala Generală nr. 13 este o femeie de 53 de ani şi vrea să înveţe pentru a da un exemplu copiilor şi nepoţilor.