Există un mod ziditor de a modela realitatea în aşa fel încât semenii să se regăsească, dincolo de ceea ce îi desparte, uniţi, egali şi pe deplin împliniţi în Biserică. O asemenea lucrare este o muncă gingaşă de truditor al cuvântului lui Dumnezeu, dar în aceeaşi măsură şi un răspuns adecvat din partea celor chemaţi la regăsire şi mărturisire în comuniune a credinţei. Am descoperit un asemenea răspuns cu prilejul unei lecţii de cateheză la Sineşti, în Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, într-o parohie care deserveşte şi o importantă comunitate de rromi.
Plecând din Bucureşti spre Urziceni, la numai câţiva kilometri de oraş, şoseaua despică satul Sineşti în două. Pe partea stângă, cea mai înaltă parte a lui, se înalţă biserica, închinată Maicii Domnului, cea care veghează în chip nevăzut lucrarea mâinilor truditorilor pământului, şi Sfântului Ierarh Nicolae. Frumuseţea unei zile de început de vară avea să se întregească aici cu lumina de pe chipul unor copii rromi care veniseră la biserică să se lumineze, şi mai mult, să se limpezească şi să se hrănească din cuvântul lui Dumnezeu.
Un sat vechi, cu miros de liliac
Vechiul sat mănăstiresc, format prin unirea aşezărilor Cloşca, Sineştii Vechi şi Sineştii Noi, atestat documentar pe la 1619, aduce în prezent aerul începuturilor sale, cu aromele lui dulci-amărui de liliac ofilit şi izma-broaştei proaspăt strivită sub tălpi, doar aici, în curtea bisericii, unde aproape toate lucrurile îşi descoperă începutul. Documentele vorbesc despre existenţa în timp la Sineşti a două biserici vechi, una de lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, şi una de zid, de pe la 1795. În 1855-1857, s-a ridicat o alta, prin osârdia arhidiaconului Iov Văcăreşteanul, ca lăcaş de cult mănăstiresc, în actualul cimitir al satului. În vreme, biserica a cunoscut numeroase reparaţii, repictări, renovări, a mai căpătat un hram, „Sfântul Nicolae“, dar a rămas ceea ce este cel mai important: loc de regăsire şi împlinire deplină, egală pentru toţi cei care alcătuiesc comunitatea pe care o adună în jurul ei, precum îşi aduna legendara cloşcă a Sineştiului puii sub aripile ei. Şi tot din trecut, o filă dintr-un vechi Molitfelnic păstrează amintirea trecerii moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou prin localitate, la 16 mai 1934, trăgând după ele ploaia, peste câmpurile aprinse de secetă ale Bărăganului.
