Teatru ţigănesc cu voluntari

teatru_201603Obiceiurile romilor, din judeţul Mureş, despre naştere, nuntă şi înmormântare vor fi puse în scenă într-o piesă de teatru. Scenariul piesei se află, deocamdată, în faza de concept. Proiectul “Tradiţii rome la rampă”, iniţiat de Asociaţia Divers, Asociaţia Culturală Tamacisza şi Studcard Târgu-Mureş este sprijinit financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional. “Sperăm, în primul rând, că se vor pune în scenă şi se vor valorifica tradiţii şi obiceiuri pe care le cunoaştem superficial sau deloc din cultura romilor. Acesta este obiectivul nostru.
Bineînţeles că dorim să scoatem în evidenţă faptul că romii au o cultură valoroasă, din care au trecut în cultura majoritarilor unele elemente şi invers. Nu este o luptă împotriva prejudecăţilor, ci dorim să scoatem în evidenţă valoarea. Pe scenă vom avea actori de diferite etnii, vor lucra împreună, vor avea o experienţă comună, ceea ce în viaţa de zi cu zi nu se întâmplă. Este viaţa de om, care începe cu naşterea continuă cu un moment important – căsătoria, după care vine iar naşterea şi moartea şi ciclul reîncepe”, a afirmat Maria Korek, preşedintele Asociaţiei Divers. Aceasta a mai menţionat că scenariul ce urmează să fie scris de Orsolya Madaras se va axa pe cele trei obiceiuri, iar piesa va fi pusă în scenă cu actori profesionişti.

 

O provocare pentru artişti
Protagoniştii scenei, cooptaţi în acest proiect, susţin că acest spectacol inspirat din cultura şi tradiţiile rome este extrem de util, mai ales acum când foarte mulţi romi vorbesc despre “enclavizarea culturii lor”. “Nu cred că va fi dificil, ci provocator şi interesant.
Echipa de actori o să facă şi teatru, dar şi regie, pentru că în definitiv creaţia teatrală este o muncă de echipă. Vom avea un regizor coordonator care o să pună în scenă piesa şi o să aibă grijă ca toate componentele acestui spectacol, pe care eu îl văd ca pe un puzzle foarte bine pus la punct, interesant şi provocator pentru actori şi pentru public, să fie într-adevăr în aşa fel încât la final să putem oferi publicului spectator ceva inedit”, a spus actorul Rudolf Moca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.