Shadow

Locuitorii satului asistaţilor sociali din România, puşi să îşi facă singuri curăţenia de primăvară. Duşuri în curând pentru toată lumea

tigani curteRromii din Ponorâta îşi vor face singuri curăţenia de primăvară. Cel puţin asta susţine primarul localităţii Coroieni, Gavrilă Ropan. Acesta a mai menţionat faptul că în curând rromii din zonă vor putea să îşi spele hainele şi să facă şi duş.Primăria Coroieni a ţinut să arate că în curând vor fi demarate lucrările de construcţie ale centrului de zi care va fi ridicat în mica comunitate de rromi.  “La Ponorâta rromii de acolo se pun pe treabă. Noi le ducem saci menajeri şi ei vor începe chiar de săptămâna aceasta să îşi facă curăţenie. Primăria Coroieni are multe planuri în acest an pentru rromii de la noi.    Aproape că le-am băgat apa la toţi, apă pe care am adus-o de la o distanţă de 6 km. Săptămâna viitoare demarăm construcţia unui centru de zi. Vom aduce şi un modul care va cuprinde 2 maşini de spălat şi duşuri, ca să se spele”, a declarat, pentru Adevarul, primarul Gavrilă Ropan.   Acesta a mai menţionat faptul că acel centru de zi va fi ridicat în patru luni de zile. Planurile primăriei din Coroieni mai includ şi o serie de lecţii pe care profesorii de la şcoala din Ponorâta şi studenţi de la Centrul Universitar Nord le vor preda rromilor din comunitate, lecţii despre integrare.   Faima rromilor din Ponorâta a depăşit de mult graniţele României. Televiziunile naţionale şi internaţionale au bătut drumul până în Maramureş pentru a face cunoscută povestea comunităţii de rromi unde toată lumea este asistată social. Unii dintre ei vând ce pot şi pleacă în Franţa. De aici se întoc cu bani şi îşi ridică case ceva mai trainice decât cele din chirpici. Şi la Ponorâta există săraci şi bogaţi, clase sociale şa.m.d.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *