Eveniment inedit găzduit de ambasada Statelor Unite, la vila Dante. Este vorba despre o seară culturală dedicată tinerilor proveniţi din comunitatea romă. Zeci de adolescenţi romi au dovedit că pot reuşi dacă au parte de sprijin. Gazda evenimentului a fost noul însărcinat cu afaceri al misiunii americane în România, Dean Thompson.
“Mă bucur să am prilejul de a vă invita aici, la vila Dante, să petreceţi această seară cu noi. România este o ţară cu milioane de cetăţeni tineri, care încep să realizeze că au nevoie să găsească în ei înşişi puterea, curajul şi creativitatea de a modela viitorul societăţii”, a declarat Dean Thompson, însărcinat cu afaceri al SUA.
Zeci de tineri au fost protagoniştii serii, inclusiv o trupă de dans, câştigătoarea a numeroase premii. Cei 10 dansatori sunt cei mai buni dintr-un grup de 60 de copii din Ferentari.
Mesajul evenimentului a fost simplu – cu sprijin şi educaţie, tinerii romi au şanse de reuşită şi de integrare în societate. Iar pe de altă parte, societatea trebuie, la rândul ei, să evolueze, să dea dovadă de toleranţă şi de multă deschidere.