Biroul Permanent al Camerei deputaților, a refuzat pentru a doua oară în termen de o lună, găzduirea unui eveniment dedicat combaterii discriminării femeilor romeOrganizatorii Galei Femeilor Rome s-au confruntat cu o situație de discriminare venită chiar din partea reprezentanților Parlamentului României. Aceștia au tergiversat solicitările organizatorilor pentru obținerea unei săli în cadrul Palatului, refuzând sub diferite motive acordarea sălii.
Evenimentul, ajuns la a 5-a ediție, are ca scop recunoașterea și promovarea curajului și profesionalismului femeilor rome din România luptând pentru promovarea nediscriminării femeilor rome în spațiul public. Asociațiile organizatoare, Centrul pentru Educație si Dezvoltare Socială, Asociația E-Romnja (Asociația pentru Promovare Drepturilor Femeilor Rome) și Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială, au făcut demersuri pentru obținerea unei săli din cadrul Palatului Parlamentului încă de la începutul lunii februarie 2015.
Deși demersul a fost realizat cu sprijinul Grupului Minorităților Naționale din Parlament și Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale (Camera Deputaților), respectând procedurile interne ale Parlamentului, memorandumul nu a fost introdus pentru dezbatere în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților decât cu 1 zi înaintea desfășurării evenimentului, primind un refuz din pricina unor chestiuni administrative, deși, în principiu, organizatorii primiseră acordul de găzduire.