Puţini ştiu că strămoşii actualilor ţigani de la Strehaia sunt foştii robi ai mânăstirii din localitate, pe care Matei Basarab i-a dat sfântului lăcaş în anul 1650. După patru secole, foştii ţigani de curte ai mânăstirii au ajuns astazi să trăiască în palate de marmură şi să conducă bolizi de zeci de mii de Prima menţiune despre ţiganii robi ai Mânăstirii Strehaia este la 1 iulie 1654, în zapisul, actul de cumpărare, prin care Ghira Ţiganul condamnat la moarte este răscumpărat de Teodosie eromanahul spre a rămâne pentru totdeauna ţigan al mănăstirii Strehaia. Mânăstirea le-a dat loc pentru sălaş, pentru casă, gospodărie, în partea de apus, la circa 300 de metri, unde grupul de robi-ţigani au dat naştere la mahalaua „Ţigănia”, cu construcţii modeste, rudimentare. „Mahalaua Ţigănia s-a format şi a rămas cu această denumire pentru totdeauna în istoria aşezării, unde descendenţii acestora nu se deosebesc cu nimic de locuitorii oraşului, privind prezenţa lor sub toate aspectele în viaţa societăţii strehăiene. Îşi mai păstrează doar rădăcina, pe care unii o recunosc fără jenă, nu-i afectează, alţii o contestă. Odată cu evoluţia societăţii s-a schimbat mentalitatea, realizându-se căsătorii mixte, dând naştere la noi familii, care-şi respectă înaintaşii şi de o parte şi de alta. Bărbaţii nu au renunţat la numele de familie al stră-strămoşilor lor”, spune C.A. Protopopescu în volumul „Strehaia în istorie”. Urmare a desfiinţării robiei în 1856 de Barbu Ştirbei foştii robi ai mănăstirii au fost şi ei împroprietăriţi, alături de clăcaşii mînăstirii, cu teren în „pământurile din Valea Huşniţei” şi în „Strehăiţa până la viile părăsite”la 1864. Când au apărut primii ţigani căldărari la Strehaia? Din rândul căldărarilor duşi în Transnistria au făcut parte şi cei care s-au întors în ţară şi au revenit la Strehaia, în zona unde, până la deportare, o considerau, prin sălaşele lor ţigăneşti ca o vatră. Au sosit aici în primăvara anului 1944, grupuri de familii cu bulibaşa lor, Moş Mihai Tănase şi sora acestuia, Mihai Brânduşa, unde au hotărât să rămână pentru totdeauana, urmând a-şi ridica case şi renunţând cu timpul la dormitul în corturi. După 1944, la Strehaia numărul familiilor de ţigani căldărari a crescut prin venirea altor familii din sate învecinate şi chiar din alte colţuri ale ţării. Primirea acestora în rândul primelor familii stabilite la Strehaia a fost cu înţelegerea bătrânului bulibaşă, moş Mihai Tănase, a fiului său Istrate Mihai care i-a urmat ca bulibaşă, a fiului acestuia Mihai Gheorghe (Mitea), la rândul său bulibaşă. Acesta a avut o dorinţă, o ambiţie, să transforme Strehaia în reşedinţa ţiganilor căldărari pe ţară în locul celui de la Sibiu.
