Oricum l-ai lua, ”AFERIM!”, filmul regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon, este o provocare.
Provoacă în primul rând mitologia națională în dulcea sa visare despre spațiul AFERIM!” provoacă și percepția asupra ”țiganului” și a ”țigăniei” din mentalul nostru colectiv. Toate locurile comune și stereotipurile care se aud și astăzi în discursul despre romi apar în acest film, în portretele pe care le fac românii robilor țigani, arătând cum și stigmatizarea acestei etnii face parte de fapt din propria noastră identitate națională, chiar dacă nu o asumăm.
Însă provocarea vine din altă parte și am admirat finețea cu care a fost pusă în scenă de echipa filmului. Sunt două narațiuni care curg în paralel și se contrabalansează. Pe de o parte sunt etichetele și poveștile care legitimează în ochii românilor condiția de robie a țiganilor, bătaia, umilirea lor: ”Ciori”, ”Țiganii nu se schimbă niciodată!”, ”Au venit din Egipt și și acolo au fost robi!”. Pe de altă parte, trăiești tu, ca spectator, în acel periplu al suferinței tocmai umanitatea negată a acestor oameni, în tot ce are ea mai răscolitor: frica totală și fără de scăpare, submisivitatea ca strategie de supraviețuire, fragilitatea, lipsa de speranță, iar la final oroarea asociată destinului unui țigan-rob care a stârnit mânia stăpânului.
Carfin este pedepsit de boierul care îl are în proprietate într-un mod inuman și nedrept, deși legile – ”pravila” – îi interziceau să facă asta. Boierul își răzbună orgoliul rănit de faptul că soția sa – un spirit nu foarte cucernic – l-a înșelat cu Carfin, seducându-l însă ea pe el.
