19264. Acesta a fost numarul sub care Franz Rosenberg a incetat sa mai fie o fiinta umana. Avea 15 ani cand a fost insemnat ca o vita la Auschwitz si mutat apoi dintr-un lagar in altul, pentru ca nu era din rasa pura.
Barbatul are astazi 84 de ani, 9 copii si zeci de nepoti. Si-a asumat misiunea ca pana la sfarsitul vietii sa-si povesteasca destinul in scolile tarii care l-a trimis la moarte. Merge drept, in costumul maro, impecabil, cu batista galbena asortata. Cand se afla in fata copiilor, are intotdeauna un ritual: priveste audienta cu ochii incretiti de zambet in spatele ochelarilor fumurii, isi scoate cu grija palaria si se piaptana calm. Apoi isi impreuneaza mainile si incepe in cea mai curata limba germana: ‘Aveam 15 ani si lucram la Caile Ferate Austriece. Intr-o zi, au venit niste politisti si m-au arestat. Mi-au spus ca ma ridica pentru ca sunt sinti (n.r. – tigan) si ca familia mea a fost deja luata de-acasa. In scurt timp, cele 25 de persoane adunate la sectie au fost urcate in autobuze si duse la Viena’, isi aminteste barbatul. Aici, femeile si copiii au fost separati de barbati si bagati in arest. ‘Nimeni nu stia de ce ajunsese acolo. Nu facuseram nimic’, arata acesta confuzia celor luati pe nepregatite.
Dupa cateva zile, oamenii au fost dusi la gara si incarcati in vagoane pentru detinuti.
Dupa trei zile in care au mers cu trenul in zig-zag, pentru ca sinele erau bombardate, tanarul Franz a ajuns la Auschwitz-Birkenau, in lagarul destinat romilor. Stateau cate 500 de oameni, femei, copii, batrani, intr-un fel de grajduri uriase. ‘Intr-o parte a grajdului era un morman de cadavre schiloade si printre corpuri misunau sobolani. Mai erau unii care nu murisera inca si incercau sa se tarasca afara din morman. Ceva teribil, teribil’, spune barbatul. Intai a trebuit sa-si lase hainele, a fost ras in cap si i s-au dat niste haine subtiri. Vedea cum oamenii incercau sa se incalzeasca, inghesuindu-se unii in altii, ca oile. In timp ce gardienii il duceau pe Franz spre baraca lui, baiatul a vazut pe jos coada taiata a mamei sale. I-a recunoscut legatura din par. S-a aplecat sa o ia, dar un gardian l-a imbrancit cu capul de o cladire. Semnul din frunte se vede si acum. A ridicat un brat sa se apere, dar gardianul i-a mai dat o lovitura cu arma peste brat, spintecandu-l. Si acolo i-a ramas o cicatrice urata.
Zilele treceau aproape la fel: aceeasi apa searbada careia i se spunea supa, o paine din rumegus si transporturi noi de evrei si tigani din Romania, Bulgaria, Iugoslavia. ‘In fiecare zi mureau sute de oameni. Era doar moarte, moarte, moarte, nu va puteti imagina. Pentru ca nu mai faceau fata crematoriile, puneau oamenii ca pe stivele de lemne, ii stropeau cu gaz si le dadeau foc. Unii nu erau morti de-a binelea’, povesteste ce i-a fost dat sa vada in fabrica mortii.
