Day: March 25, 2015

Ţigani şi nemţi la Scorniceşti

Ţigani şi nemţi la Scorniceşti

Dezvaluiri
Istoria părinţilor viitorului con­du­că­tor al României nu poate fi povestită presărând-o cu întâmplări, amintiri de petreceri sau înmormântări, întâlniri între neamuri sau zile de târg, istorisiri vesele ori triste cu vecini, negustori, călători, ghicitoare ori vrăjitori... Deşi vor fi fost multe de ţinut minte. Nescrisă însă, moare cu omul şi lumea sa. Traiul din casa părintească a lui Nicolae Ceauşescu va fi semănat, în linii mari, cu al strămoşilor din ţinuturile natale. Ca pretutindeni în lume, de-o parte şi de cealaltă a Oltului, "istoria mare" a instituţiilor a fost mo­delată din interior de complementul ei natural şi a format, la rându-i, "istoria mică" a mentalităţilor. Ţă­ra­nii români au prelungit până spre mijlocul secolului al XX-lea tradiţii, credinţe şi practici medievale,
Ţiganii care vorbesc limba lui Tudor Vladimirescu

Ţiganii care vorbesc limba lui Tudor Vladimirescu

Actualitate
Băiaşii, care locuiesc în jurul oraşului Pecs, din Ungaria, sunt urmaşii ţiganilor fugiţi din România în urmă cu 200 de ani, care au păstrat intactă limba română arhaică. În zona de sud a Ungariei, în jurul oraşului Pecs, trăiesc băiaşii. Au cetăţenie maghiară, pentru că trăiesc în Ungaria de cel puţin 200 de ani. „Ni-s ţigani”, spun băiaşii într-o limbă română care sună bizar. Pronunţă „â” mai des decât prevede stasul actual al limbii române, folosesc sintaxa inversă şi accent pe ultima silabă, ceea ce întăreşte impresia de străvechi-rural a limbii lor. Pentru orice etnolog, e clar că limba maternă a băiaşilor e româna veche, vorbită în Banat şi în Ardeal în urmă cu câteva sute de ani. Căci aceasta e caracteristica specială a băiaşilor: au renunţat la limba lor şi au adoptat limba român
Franţuzoaica din mijlocul ţiganilor

Franţuzoaica din mijlocul ţiganilor

Eveniment
Degetele i se plimba pe clapele acor­deo­nului, atingand fin muzica. Ale­xan­dra canta in iarba. Si aerul miroa­se a liliac alb si violet. Aurelian, fiul ei de numai 2 ani si jumatate, arunca in aer manutele mici si le plesneste apoi de genunchi in jocul ancestral, invatat de la tataia lui, bulibasa. Fe­me­ia cu ochi verzi si cu par lung, blond, rade fericita. Cand canta se sim­te eliberata de orice. I-au ramas inti­parite in minte povestile bunicii ei des­pre traiul de odinioara, in partea de nord a Frantei, locul unde s-a nas­cut, nu mult diferit de cel de acum al tiganilor. Stie ca dragostea ei pentru cai si pentru carute isi are, cu siguranta, radacinile de la stramosii ei, despre care, spune ea, zambind, "au un pic de sange tiganesc in ei". Privirea agera, vorba sigura si plina de vi