Zece familii de căldărari și-au instalat corturile pe prund la Mera. Ei au venit din satul Munteni, județul Galați, în speranța că sătenii din zonă se vor întrece în a le face comenzi de cazane de țuică din cupru sau cel puțin, îi vor chema să le repare pe cele pe care le au deja. „Să știe toți din Vrancea! Cine are nevoie, noi suntem aici, cu cortu! Facem cazane bune, veniți fără frică! În funcție de mărime, costă între 800-1200 lei unul”, spune Vasile Cristea, unul din căldărarii instalați în colorata tabără.
Imediat ce ieși din Mera, pe dreapta drumului ce duce spre Focșani, o imagine desprinsă parcă din filmele cu indieni îți atrage atenția: puzderie de corturi meșterite iscusit, din diverse folii, ba chiar și din bannere de propagandă electorală, au fost ridicate pe bețe lungi, pe toată deschiderea prundului din zonă. Din fața lor sau dintre ele, fuioare de fum se ridicau, ieri, moletec, spre înaltul cerului iar în ceaunele de pe pirostrii fierbea de zor mâncarea. Cu prunci agățați de gât și odrasle de doi trei ani agățați de fustele multicolore, câteva pirande amestecau de zor în ceaune în timp ce altelele își plimbau – cu acea semeție specifică neamului neaoș țigănesc – salbele agățate la gât, și își fluturau pletele. Mulțime de puradei, de-o veselie molipsitoare, zburătăceau care-n-cotro, bătând prundișul nepăsători la grijile cotidiene în timp ce majoritatea bărbaților, tații lor, erau plecați să-și facă reclamă prin zonă.
Într-un cort, un meșter făurar bătea de zor la un cazan în devenire. Într-un ritm numai de el știut, lovea, când mai tare când mai ușor, cu ciocanul pe nicovală, foaia din tablă de cupru încălzită din timp în timp, deasupra flăcării mocnite în vatra săpată direct în pământ. ,,Cine are nevoie de cazan de țuică, să vină aici. Rămânem mai multă vreme. Suntem țigani căldărari, ne-am născut așa și așa murim. Am învățat meseria de la părinți și o transmitem mai departe la copii și tot așa. Acum am ceva comenzi și cine mai vrea, să mă sune la telefon 0763.112.780”, a spus, cu mândrie, Vasile Cristea, continuând să ciocănească foaia de metal cu sclipiri gălbui-roșiatice.
Zice că nu ia mult pe un cazan, că pe criza asta, „canci biștari” în buzunarul oamenilor. Totuși, nu poate să facă rabat prea mare că vorba aia, cuprul costă, modelatul e greu și cere multă măiestrie ca să iasă la final, un cazan „mișto”. În plus, mai trebuie să-și cumpere și cele necesare traiului de zi cu zi. ,,Mergem prin toată țara, cu puradeii după noi. Ne oprim când într-un loc, când în altul și nu putem lăsa copiii fără mâncare”, explică Verginica Stănescu, o pirandă trupeșă, cu cercei grei de aur în urechi și cu gâtul înconjurat de cocoșeii salbei. La 38 de ani și șase copii, se consideră bătrână. O fi, de vreme ce în șatra lor, fetele se mărită de la 10-11 ani…
