Shadow

Day: April 3, 2015

Viaţa romilor de la marginea societăţii, surprinsă într-un minidocumentar. Cum îşi duc aceştia zilele prin gări şi te electrizează cu dansul lor tradiţional

Viaţa romilor de la marginea societăţii, surprinsă într-un minidocumentar. Cum îşi duc aceştia zilele prin gări şi te electrizează cu dansul lor tradiţional

Actualitate
Cu siguranţă i-aţi văzut când aţi trecut prin zona industrială, în locuinţe improvizate din cartoane sau direct pe iarbă în apropierea liniei de cale ferată. Sunt romii nomazi care-şi duc traiul la marginea societăţii. Modul lor de viaţă a fost surprins într-un mini-documentar de câteva minute, realizat de un bistriţean. Un reportaj de doar câteva minute scoate în evidenţă modul de viaţă al romilor nomazi, care nu cunosc cuvântul „acasă”, adesea nu se pot bucura de un acoperiş deasupra capului, iar siguranţa financiară este doar un vis frumos, la care nu mai speră. Deşi mini-documentarul numit „Oraşul Nevăzut” realizat de bistriţeanul Andrei Vrăsmaş, un student de la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş Bolyai, nu dezvăluie informaţii despre provenienţa acest...
Drama unei familii cu patru copii, nevoită să trăiască din mila vecinilor după ce i-a ars casa

Drama unei familii cu patru copii, nevoită să trăiască din mila vecinilor după ce i-a ars casa

Dezvaluiri
De un an de zile o familie din satul bistriţean Pintic trăieşte pe la vecinii, care mişcaţi de drama celor patru copii şi a părinţilor lor le-au oferit un acoperiş deasupra capului. Asta după ce, în urmă cu un an, cămăruţa în care locuiau a luat foc. Situaţia familiei Ciurar e atât de critică încât nu-şi permite să-şi trimită doi dintre copii la şcoală. Ciurar Dinuţa şi Ciurar Victor de 30 şi respectiv 35 de ani locuiesc de o viaţă întreagă în satul Pintic din comuna Teaca. Deşi sunt tineri şi au toată viaţa înainte, de mai bine de un an cei doi alături de cei patru copii ai lor: un băiat de 12 şi unul de 4 şi cele două fete de 10 şi respectiv 2 ani trăiesc din mila vecinilor.  Asta pentru că modesta lor locuinţă, pe care au reuşit să o ridice din muncă după aproape 10 ani de căsnicie a f...
Pelerinaj la usa lui Dorin Cioaba – Zeci de mii de rromi asteapta sa fie despagubiti de Germania

Pelerinaj la usa lui Dorin Cioaba – Zeci de mii de rromi asteapta sa fie despagubiti de Germania

Eveniment
Mii de rromi din toata tara vin cu diverse hartii la autointitulatul rege al rromilor Dorin Cioaba dupa ce acesta a anuntat, in urma cu o luna, ca va da statul german in judecata pentru deportarile din perioada regimului nazist. Circa 20.000 de rromi cred ca au dreptul la despagubiri, asa ca au depus dosare la regele lor, informeaza Digi24. "In momentul in care au fost deportati parintii nostri in lagare, ni s-au luat carutele, ni s-au luat caii, ni s-au luat corturile si noi credem ca trebuie sa existe o lege reparatorie a statului german", a explicat Dorin Cioaba. Dosarele vor fi verificate si apoi trimise la o casa de avocatura din Berlin, care va incasa un comision de 30% din fiecare suma pe care o vor castiga in instanta. Avocatii germani vor deschide procesul in luna mai. "Avem o...
Românii din lumea a treia. Viaţa tristă a oamenilor uitaţi de Dumnezeu într-un sat din Bistriţa-Năsăud

Românii din lumea a treia. Viaţa tristă a oamenilor uitaţi de Dumnezeu într-un sat din Bistriţa-Năsăud

Romii in imagini, Social
La mai bine de 50 de kilometri de Bistriţa, în satul Pintic, comuna Teaca unde proporţia de romi trece de 50% am găsit o stradă care parcă este ruptă de mileniul acesta. Peste 100 de persoane trăiesc doar din alocaţiile copiilor, în condiţii greu de imaginat.În comuna Teaca, peste 50% dintre locuitori sunt de etnie romă. Proporţia e şi mai mare în satul Pintic, unde strada principală de la intrare este parcă în antiteză cu o străduţă lăturalnică, care adăposteşte peste 100 de suflete. Dacă pe strada principală casele bătrâneşti sunt completate de construcţii impozante, pe o străduţă dosită zac cămăruţe din chirpici ce stau să cadă pe locuitorii lor. Nu mai puţin de 100 de persoane locuiesc pe strada care nu numără mai mult de 15-17 case. O proporţie covârşitoare sunt de etnie romă, recunos...