A doua şansă pentru tinerii şi bătrânii romi din comuna Toflea: din nou elevi la 25 şi la 54 de an

din nou elevi În fiecare sâmbătă, sălile de clasă de la Şcoala nr. 1 din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, se umplu de sute de „elevi“. Oameni, cu vârste de 12, 25 sau 54 de ani învaţă să scrie şi să citească de la profesori ai Liceului Tehnologic „Anghel Saligny“ din Galaţi, care vin în Brăhăşeşti şi în Toflea, comuna alăturată, pentru a ţine cursuri de câte cinci ore, cu elevii romi, majoritatea trecuţi de adolescenţă. Prin programul „Şansa a doua“ al Fundaţiei Toflea din judeţul Galaţi, care a debutat, mai întâi, cu doi cursanţi şi a ajuns la apoape 350 de persoane înscrise, comunitatea de romi din zonă are parte de îndrumare pentru o ceva care n-ar trebui considerat o aspiraţie: să-şi încheie studiile. Iar dacă în 2004, de când fundaţia şi-a început activitatea, în comunitatea de romi din Toflea, rata de abandon şcolar după terminarea clasei a IV-a era de 60%, iar după terminarea clasei a VIII-a era de 95%, potrivit datelor furnizate de fundaţie, astăzi, cifrele sunt mai îmbucurătoare: prin implicarea în astfel de proiecte, rata abandonului a ajuns la 0% la finalizarea clasei a VIII-a, iar peste 70% din ei îşi termină studiile superioare.Din nou la şcolă: în clasa a V-a, la 54 de ani Irina Alexe a trebuit să abandoneze şcoala când era în clasa a opta, pentru că părinţii nu au mai putut să o susţină financiar pentru a merge la liceu, în oraş. I-au spus, de asemenea, că este prea mare ca să mai meargă la şcoală şi că e mai bine să o ţină departe de băieţi. Gheorghe Gheorghiu are 23 de ani şi a ales singur să renunţe la învăţătură şi să deprindă „şcoala vieţii”. Anturajul l-a împins însă să facă lucruri regretabile. Ajunsese un „golan“, aşa cum el se numea. Astăzi, şi Irina şi Gherorghe s-au reîntors la şcoală şi se pregătesc pentru admiterea la facultate. Educaţia le-a schimbat viaţa oamenilor din Toflea. Parcă ne-am născut din nou, avem aripi. Avem altă mentalitate, ne-am găsit locuri de muncă, lumea ne respectă“, crede Gheorghe Gheorghiţă care se pregăteşte de admiterea la Facultatea de Teologie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.