Puțini știu că Ion Voicu și Ion Cioabă au murit la o zi distanță unul de celălalt, în 1997. Ion Voicu a fost o reprezentare a idealului de modernitate rromă, Ion Cioabă a fost o reprezentare a idealului tradiției rrome. Evident, , ca apropiere a extremelor dintre cei doi, ar fi modelul formativ, de urmat! La fel de paradoxal este faptul că o posibilă cauză a atacului de cord și morții lui Cioaba Florin a fost vestea morțiiprietenului și fratelui său de suflet, Nicolae Gheorghe, pe care l-a urmat, în august 2013. Au petrecut împreună Revelionul , neștiind că era ultimul, sau poate că Nicolae știa și voia să-și ia rămas bun de la prietenul tinereții și de la familia Cioabă, care îl re-născuse, ca rrom. Florin era exact ca în această fotografie, sincer, cu un zâmbet bonom, chiar și când se supăra, nu-și pierdea bunul simț, semn al unei educații ireproșabile, demne de un “rege” (nu făcea mare caz de asta, dar respecta voința tatălui său). De altfel, în termeni reali, nu cred că deranjează pe cineva in vreun fel, ca imagine , că familia Cioabă e regalistă, mai sunt și alți împărați și regi, inclusiv regele manelelor, regina magiei albe etc.- , cum Florin a dus mult mai departe și mai înalt idealurile lui Ion Cioabă, ale cărui merite (eventual și erori) din perioada comunistă vor trebui cunoscute, pentru a i se recunoaște rolul refondator al Mișcării rrome. Deși părea greu de crezut, pentru cineva care se născuse nomad, Florin era un om care știa bine carte, prin auto-educație, avea o gândire elevată și corectă (fiind și pastor penticostal), ca și sora sa, poeta de talie internațională Luminița Mihai Cioabă. A fost un activist rrom cu recunoaștere, ales președinte al Uniunii Internaționale a Rromilor, ceea ce pentru Nicolae și pentru mine era semnul speranței de reînvigorare a IRU. Urma să punem totul la cale în preajma lui 8 septembrie, ziua pelerinajului de la Bistrița Costești, dar a urmat dubla catastrofă, moartea celor doi, a căror pierdere se resimte, sunt de neînlocuit.
