Shadow

Day: April 10, 2015

Ţiganii din cartierul Faţa Luncii au arborat steagul României la poartă. Romii nu sunt de acord să fie aşezat pe faţada primăriilor din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc drapelul secuiesc

Ţiganii din cartierul Faţa Luncii au arborat steagul României la poartă. Romii nu sunt de acord să fie aşezat pe faţada primăriilor din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc drapelul secuiesc

Eveniment, Romii in imagini
Ţiganii din cartierul Faţa Luncii au declarat că se declară români şi sunt foarte mândri de drapelul României ''Ne-am pus steag la poartă. Vrem să dovedim că suntem patrioţi. Eu chiar dacă sunt de altă etnie mă consider tot român şi sunt mândru de asta'', a spus Ion Dimtrie.   Steagurile vor rămâne arborate la porţile romilor din cartierul Faţa Luncii timp de trei zile “Prin această acţiune, dorim să atragem atenţia întregii ţări, că noi, romii, ne considerăm români, iar drapelul acestei ţări, indiferent de zona în care ne aflăm, este unul singur, cel al României. În Constituţie la articolul 12 scrie că trebuie să respectăm simbolurile naţionale: drapelul, imnul şi Constituţia. Ne-a deranjat că alţi cetăţeni, din altă etnie, mai mică decât noi ca şi număr, au arborat alt steag decât cel na...
Steagul ţiganilor va flutura în Ţara Galilor, în ciuda disputelor

Steagul ţiganilor va flutura în Ţara Galilor, în ciuda disputelor

Dezvaluiri
Propunerea a stârnit controverse majore. În primul rând, o chestiune tehnică: noul drapel ia locul unuia vechi? Dar la care steag să se renunţe? Să se înalţe un catarg nou? Cheltuială la vreme de criză? În plus, o chestiune de principiu. “Steagurile puse până acum sunt ale unor state. Ţiganii nu au stat”, declara Aled Davies, unul din membrii consiliului local. Până la urmă municipalitatea a decis să înalţe steagul în ciuda protestelor.”Există o veche tradiţie a populaţiei Romany Gipsy în Ţara Galilor centrală şi de Nord. Ei au adus contribuţii culturale semnificative”, spune în sprijinul acestei decizii Mark Strong, membru în consiliul de conducere al regiunii în care se află Aberystwyth. Deocamdată nu a fost rezolvată problema tehnică: dau jos un steag sau pun un nou catarg? Steagul ţi...
Lobby franţuzesc pentru o organizaţie neguvernamentală a Guvernului României?

Lobby franţuzesc pentru o organizaţie neguvernamentală a Guvernului României?

Actualitate
Guvernul propunea înfiintarea unei fundaţii (organizaţie neguvernamentală), cu derogare de la legislaţia asociaţiilor şi fundaţiilor, cu un nume conform cu prejudecăţile lor „Fundaţia Proiect Ferentari” în care urma să se scurgă toate fondurile privind incluziunea socială a romilor. Asta în condiţiile în care există deja o instituţie guvernamentală, cel puţin teoretic, responsabilă de politicile pentru romi, respectiv Agenţia Naţională pentru Romi. În plus, pentru problemele din educaţie există Ministerul Educaţiei şi structurile sale, pentru cele de sănătate, atât cât este, Ministerul Sănătăţii etc. La pachet, printe legile care aduceau atingere tocmai democraţiei postdecebriste se mai strecura şi această şmecherie legislativă orchestrată de partidul lui Oprea. Atunci, o serie de organiza...
Romani, prinsi de vamesiii elvetieni cu seturi de cersetorie in bagaje. Cum au scapat de oamenii legii

Romani, prinsi de vamesiii elvetieni cu seturi de cersetorie in bagaje. Cum au scapat de oamenii legii

Mapamond
Politistii de frontiera elvetieni au facut o descoperire insolita in bagajele unor compatrioti de-ai nostri: echipament pentru cersit, datorita caruia romanii vizitau Europa si ramaneau si cu bani la sfarsitn timpul unui control la punctul de trecere a frontierei din gara Cornavin (Geneva), bagajele a doi romani au facut detectorul de metale sa inceapa sa bipaie. Alertati, vamesii elvetieni le-au examinat minutios si au descoperit un set pentru cersit ascuns in haine. Mai precis, cei doi compatrioti de-ai nostri ascundeau in gentile de calatorie carje din aluminiu, dar si alte “accesorii destinate cersitului”. Pentru a incapea in bagaj, carjele erau demontate si impachetate in haine, ca sa nu fie usor de descoperit la un control. Politistii de frontiera elvetieni i-au anuntat insa pe roma...