Shadow

Rromii din Pustă Vale caută dreptatea

conf-333x250Reprezentanţii organizaţiilor şi comunităţilor de romi şi-au exprimat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de atitudinea organelor statului legată de problematica romilor. În centrul discuţiilor s-a aflat cazul bărbatului din Pustă Vale împuşcat, în weekend, de un poliţist. Aceştia nădăjduiesc că ancheta se va desfăşura obiectiv şi profesionist şi va ţine cont de toate probele şi declaraţiile martori
Intervenţia poliţistului în cazul bărbatului de 26 de ani din Pustă Vale suspectat că ar fi furat materiale feroase de la o firmă din Şimleu Silvaniei a fost incriminată de reprezentanţii comunităţii şi ai unor organisme non-guvernamentale pentru drepturile rromilor. Cercetările în acest caz sunt în derulare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj continuă ancheta, poliţistul fiind cercetat penal pentru omor deosebit de grav.
Invocând starea tensionată în care se află în aceste zile comunitatea de rromi din Pustă Vale, reprezentanţi ai unor organizaţii civice din Sălaj şi din ţară şi-au exprimat punctul de vedere referitor la evenimentul petrecut în weekend. Robert Vasi, preşedintele fundaţiei sălăjene Romani Criss “Şanse egale” a reiterat câteva cazuri recente din comunităţi de rromi în care răspunsul şi implicarea organelor de ordine ar fi discutabilă. “Pe noi ne îngrijorează că au fost situaţii similare în comunităţile locuite de rromi, cum ar fi cel la Ileanda, când un angajat al poliţiei a dat foc mai multor case ale romilor. Atunci ni s-a spus că autorul este necunoscut, în timp ce angajatul respectiv a fost mutat din Ileanda pentru că nu a gestionat bine cazul (deşi el era cel bănuit). La Cuceu mai multe persoane au dat fost la 5 case ale rromilor, dar numai una singură a fost condamnată la 3 ani cu suspendare. La Jibou primarul a bătut un bărbat de etnie rromă fiind însoţit de un poliţist comunitar. În acest caz, de la Pustă Vale, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj s-a antepronunţat înaintea instanţei şi a finalizării cercetării cazului, susţinând că poliţistul era în legitimă apărare”, a explicat Robert Vasi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *