Povestind despre propria devenire intelectuală, liderul rrom Vasile Ionescu (55 de ani) semnalează conturarea unei elite rrome culte, precum şi schimbarea mentalităţilor în comunităţile tradiţionale, care au început să valorizeze şcoala. Eu aş zice să pornim de la criza elitelor culte, pentru că în România – nu numai la rromi (la rromi se vede foarte tare pentru că ei s-au apucat să-şi creeze elite mult mai târziu) -, criza înseamnă criza elitelor culte, incapabile să se constituie ca modele referenţiale, pentru a schimba mentalităţile, să dezvolte „capitalul social”, cum se zice. Ţi s-a întâmplat şi ţie să te uiţi la profesorul nu ştiu care şi să spui: ăsta e un imbecil, nu ştiu cum a ajuns să fie profesorul meu. Adică aş porni de aici, nu de la un caz personal, Vasile Ionescu, ci de la o anumită problemă. Dacă devine doar o istorie particulară, mai degrabă negăm problema. Dacă nu are dinţii de gangster, nu poartă pălărie sau fuste colorate şi nu dansează din buric cum poate fi identificat, în afara stereotipului, un intelectual rrom? Sunt mulţi intelectuali de origine rromă în cultura românească şi europeană, care au preferat să se asimileze culturii majoritare, pentru a scăpa de stigma socială sau pentru avantaje. Asta explică situaţia dezastruoasă a rromilor, reluând în fiecare generaţie calvarul de-a-şi construi noi elite. Putem vorbi în concepte despre probleme precum criza rromilor, dar mi-ar plăcea să aflu şi despre Vasile Ionescu, copilul care a crescut în ghetou şi care a mers la şcoală spre deosebire de alţi copii rromi.
