Rromii de acolo sunt la marginea condiției (in)umane, un fel de zombi/ sclavi ai românilor, gunoaie umane, în moarte socială, “morți vii”, suboameni, față de care toate teoriile deplorabile despre rasă castăclasă sunt demonstrabile. O lume violentă, manelizată (ca iluzie a unei lumi ideale și imposibile), care trăiește la limita de jos a instintelor umane, barbare și primitive, parcă parodiind condiția umană, un fel de animale vorbitoare, maimuțărind măreția omului, care e făcut după chipul și asemănarea Domnului. Zombificarea însclavizarea se face în adolescență, prin droguri, alcool și sex, ca evadare din lumea reală în iluzii – și sunt scene cutremurătoare cu doi adolescenți, o fată și un băiat, însingurați și în lacrimi, trăind izolați de lume dureroasa transformare in nimicuri umane, așa cum unii am trăit-o, la vârsta lor. Anxietate, depresie, underground, ca într-un infern, o lume a pierzaniei, frenetică, trăind paroxistic și paradoxal clipa, fără iluzii, fără gânduri. A trăi clipa înseamnă a trăi la voia întâmplării, în imediatețe, pentru că a acționa din instinct e un mod (eronat) de a fi, care este altceva decât a gândi. Ca și cum ar fi un fel de copii mari care așteaptă minuni sau care nu mai așteaptă nimic, închiși într-o infantilizare nevrotică. Plus labilitatea rețelelor de comunicare, suportul fundamental al oricărei etici a dialogului, la rromi un babel lingvistic (personajele vorbesc în romanes, maghiară și română), fapt care, apud Bourdieu, Habermas și Chomsky, împiedică producția culturală și structurarea puterii simbolice a limbii, ca re-generare/modernizare a normelor și practicilor culturale colective (tradițiilor) unei națiuni.