Istoria are părţile ei întunecate care, de multe ori, cad pradă uitării din cauza ignoranţei şi superficialităţii cu care tratăm prezentul. Însă memoria colectivă mai devreme sau mai tărziu relevă adevăratele fapte din trecut care recompun chipul nostru de astăzi. Memoria traumatizantă nu are timp, doar scheleţii din dulap se învechesc odată cu trecerea lui.Astăzi, publicăm scrisoarea unui fost deportat,Bratu Călin, adresată Centrului de Resurse pentru Comunitate din România, care solicită ajutor de pensie. Precizăm că Centrul desfăşoară, în perioada aprilie 2014-aprilie 2015, proiectul „Supravieţuitorii romi ai deportărilor în Transnistria – servicii sociale, combaterea inegalităţilor, promovarea toleranţei şi a înţelegerii multiculturale”. Scopul acestuia este sensibilizarea opiniei publice, încercând să ofere o conversie morală şi legală victimelor trecutului. Proiectul îşi doreşte să ajute supravieţuitorii romi, astfel încât aceştia să beneficieze de drepturile legale. Acesta s-a desfăşurat în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Politice – Universitatea Bucureşti, Facultatea de Stiinte Politice – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Asociaţia Evreilor din România Victime ale Holocaustului şi Asociaţia Obştească „Porojan” din Republica Moldova. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 31.500 de euro. „Tata a murit îngheţat, rezemat de perete. Aşa a rămas, neîngropat” În anul 1942, guvernul Antonescu a decis deportarea a aproximativ 25.000 de romi în Transnistria. Mai mult de jumătate dintre aceştia (12.923) erau copii. Mulţi dintre cei deportaţi au murit în Transnistria între 1942-1944. Puţinii supravieţuitori romi, care încă mai trăiesc printre noi, sunt extrem de vulnerabili social: bătrâni, bolnavi, săraci, nu dispun de niciun fel de pensie.
