Instituţiile Uniunii Europene, interesate de condamnarea faptelor de discriminare împotriva romilor
ERIO (European Roma Information Office), organ consultativ pe lângă instituţiile europene, a creat cadrul discuţiilor dintre reprezentanţii instituţiilor care se ocupă de combaterea fenomenului nediscriminarii şi sancţionarea faptelor de discriminare şi reprezentanţii instituţiilor de profil de la nivel european (Comisariatul pentru Justiţie şi Equinet).
În cadrul discuţiilor accentul a fost pus asupra faptului că, deşi există norme legale la nivel european, adoptate şi integrate în legislaţia internă a statelor membre, principiul nediscriminarii nu este destul de promovat în rândul comunităţilor de romi.
Una dintre cauzele care au condus spre această concluzie, a stat în faptul că, la nivel european, deşi statistica vorbeşte despre faptul că ar fi cea mai discriminată comunitate din Eur...