Shadow

RROMII SUNT PRIGONITI IN TOATA LUMEA

ministrii-franceziHoţi, criminali, escroci, cerşetori, puturoşi… Ţiganii sunt prigoniţi în toată lumea şi au iscat o adevărată isterie internaţională fiindcă au “ocupat” marile metropole.
Orbiţi de xenofobie, uităm însă adesea că nu sunt toţi la fel, iar gestul unei familii din Tileagd o demonstrează încă o datăn vreme ce mulţi “oameni normali” refuză să doneze organele celor dragi care nu mai au şanse să trăiască, din egoism sau pentru că vor bani în schimb, Vandana Lingurar  acceptat să cedeze organele fetiţei lor fără să ceară nimic, salvând trei vieţi. Gestul lor generos reprezintă o premieră, căci tradiţia le interzice ţiganilor să îşi doneze “mădularele”…
Locul în care trăieşte familia Adelei Lingurar e rupt de restul Tileagdului. Fiind ţigani maghiarizaţi, n-au loc nici în colonie, dar nici între români nu pot sta. Aşa că s-au instalat ilegal într-o clădire părăsită, ce găzduia cândva birourile unei firme care şi-a închis punctul de lucru de acolo. Când îl au, curentul e un lux, iar de apă curentă nu poate fi vorba.
Are doar 34 de ani, dar viaţa grea a îmbătrânit-o. Mihaela, fata cea mare, s-a lăsat de şcoală şi acum câteva luni a fugit cu un ţigan din Timiş, care a trimis-o în Franţa să muncească. Dar necazul cel mai mare s-a abătut peste ei luna trecută Medicii şi-au pus imediat problema donării de organe. Doar că era un impediment. “Se ştie că romii şi evreii nu acceptă aşa ceva. Iniţial, nici măcar nu am vrut să-i întrebăm pe părinţi, dar până la urmă am luat legătura cu liderul romilorSurprinzător, familia a acceptat, fără multe insistenţe. “Au avut o tărie fantastică. Gândiţi-vă, să convingi un ţigan să doneze mădularele copilului lui e foarte mult! Nimeni din neamul nostru nu ştiu să fi făcut aşa ceva şi, sincer, nu ştiu cine ar mai fi acceptat. Din moşi-strămoşi, la noi există o credinţă: ce ţi-a dat Dumnezeu aia trebuie să duci înapoi, că ştim toţi că suntem ţărână

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *