Vestitele salbe ţigăneşti au origini româneşti, spun reprezentanţii romilor, însă în jurul lor au ajuns să se construiască, în timp, adevărate poveşti de viaţă. Fetele de măritat, de exemplu, pot intra într-o familie bună doar dacă au o salbă corespunzătoare.Obiceiul salbelor este împrumutat de romi de la români, însă a devenit în timp unul dintre simbolurile etniei. „E un obicei pe care romii l-au împrumutat din zona Banatului, de la românii bănăţeni. E o soluţie pe care au adoptat-o pentru că, fiind nomazi, aveau nevoie să-şi investească banii în ceva de valoare, însă nu puteau investi în lucruri care să fie greu sau imposibil de transportat”, povesteşte Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor. A fost doar începutul pentru obiectul de podoabă care a devenit o adevărată marcă a comunităţii. Şi astăzi, aurul este principala avuţie a romilor, şi se consideră că eşti bogat în funcţie de aurul pe care îl deţii, nu de celelalte proprietăţi sau obiecte chiar dacă acestea, de multe ori, depăşesc aurul ca valoare. De la primele salbe, ale nomazilor, lăsate moştenire, a apărut salba pentru fetele de măritat, la început formată dintr-un singur bănuţ şi apoi din tot mai mulţi. În zilele noastre, s-a ajuns până la a se negocia numărul bănuţilor din salbă, pentru ca o fată să ajungă într-o familie cât mai înstărită. Pentru a fi considerată „din familie bună”, salba fetei trebuie să aibă cel puţin 30 de bănuţi de aur. Există atât salbe „de zi”, cu 3-5 monede, cât şi salbe „de ocazie”, cu bănuţi mai mulţi, iar fetele le mai poartă şi împletite în păr. Vânate de comunişti Salbele de aur le-au adus, însă, romilor şi probleme. „În vremea comunismului eram vânaţi de către poliţie pentru aceste salbe, erau arestaţi, ţinuţi până când soţia venea de acasă şi negocia cu poliţia – „dacă vrei să-l eliberez dai 3 bănuţi de aur”. Erau şi informatori printre romi, ştiau şi când avea loc o nuntă, romii erau torturaţi, ţinuţi nemâncaţi pe întuneric, până când renunţau şi dădeau bănuţii. Când ieşeau din închisoare reinvesteau din nou în bănuţi, însă la un moment dat au ajuns să nu le mai poarte tocmai din cauza asta. În 1990 bunicul şi tatăl meu au deschis o acţiune şi au obţinut aprobare şi toate salbele confiscate în timpul regimului comunist au fost înapoiate. Unde nu s-a mai putut au primit despăgubiri în bani. În 1986, când tatăl şi bunicul meu au fost arestaţi, am predat 70 de banuţi pentru eliberarea tatălui meu şi 40 pentru bunicul meu şi i-am recuperat”, explică Dorin Cioabă.
