Shadow

TRAI DECENT

trai-decentCând spun că viața e frumoasă , nu mă gândesc la toate acele persoane care calcă în picioare alţi oameni, alte inimi, alte suflete, care intră cu bocancii în viața altora.
Nu mă gândesc nici măcar la cei care sunt stăpâni pe situaţie, profită de-o clipă de slăbiciune şi transformă totul în avantajul personal şi dezavantajul celor din jur. Încerc să îi uit de toţi acei prieteni care au transformat prietenia noastră într-un câmp de luptă. Aştern uitarea peste toate acele persoane care m-au rănit în mod voluntar, considerând că în acest mod ei vor deveni mai puternici, mai valoroşi.
Când iubeşti, nu ar trebui să existe frică. Încerc să uit de toţi acei demoni care au luat formă de oameni şi răscolesc case, distrug cămine şi beau pahar după pahar până se îneacă. Trec cu vederea toate minciunile care mi s-au spus de-a lungul timpului, peste toate gesturile care mi s-au făcut sau nu mi s-au făcut şi peste toate greşelile mele sau ale celorlalţi.
Îmi aduc aminte de fiecare prieten sau amic pe care l-am avut în viaţa mea, de clipele în care râdeam până când ne curgeau lacrimile şi plângeam până când adormeam cu dâre uscate pe obrajii, martori ai durerilor sau bucuriilor noastre. Nu am să uit niciodată acei oameni care, deşi au ridicat împotriva lor şi a societăţii un zid înalt, greu de doborât, au început să-l escaladeze chiar dacă uneori alunecau înapoi în locul din care au pornit sau poate că mâinile le sângerau. Totuşi, aceştia nu s-au dat bătuţi.
Când iubeşti, nu există condiţii. Da, zâmbesc pentru că ştiu că şi îngerii iau formă de oameni, nu doar demonii, iar pe unii din ei chiar i-am întâlnit. I-am întâlnit în părinţi, în unii prieteni sau chiar întâmplător în oameni de pe stradă.
Viaţa e frumoasă pentru că, analizând aceste momente, aleg să mă gândesc la cele bune. Aleg să cred în iubire şi în bunătate şi să sper ca într-o zi, cândva… cu toţii ne vom dori o lume şi o viaţă mai frumoasă.
Pentru unii viața este asemeni unei bărci purtată la voia întamplării de vânt și de valurile mării, dar în realitate noi suntem cei care orientăm pânzele și dăm direcție bărcii. În ciuda vântului puternic, noi hotărâm când ridicăm pânzele sau când dorim să petrecem mai mult timp admirând peisajul din fața ochilor noștrii. Nu putem hotărî timpul pe care îl vom petrece pe acest pământ, dar acest lucru nici nu e important, deoarece nu contează cât trăiești, ci cum trăiești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *