Vineri, 8 aprilie, ţiganii din întreaga lume au sărbătorit ziua internaţională a neamului lor. Nomazi plecaţi din nord-vestul Indiei, cu aproximativ 1.500 de ani în urmă, ei s-au împrăştiat în toată lumea. În Bucureşti sunt menţionaţi pentru prima oară la 1572. Astăzi, în Capitală, cartierul-emblemă al acestei etnii este Ferentariul. Libertatea vă prezintă o istorie a acestei zone sortite sărăciei încă de la apariţia ei.Prima menţiune a ţiganilor din Bucureşti a apărut în 1572, când Oprea şi Stan, “feciorii Orzii ţiganul”, au vândut loc de casă grecului Cuciuc. Deşi erau robi, aşa cum erau cei mai mulți țigani la acea vreme, cei doi aveau drept de proprietate şi de liberă folosinţă a proprietăţii. În 1727, este menţionat primul ţigan liber: Dumitraşco. El avea “trei case, două pivniţe cu vinuri, bani împrumutaţi altora, unelte de căldărar (era vătaf de căldărari) şi haine”. Încă din epoca medievală, cea mai săracă zonă a oraşului era cea de sud-vest. Începea de la Podul Calicilor, de unde pornea, pe atunci, drumul Craiovei, şi s-a mărit, în timp, înspre Pieptănari-Ferentari. Există o legendă, neatestată documentar, conform căreia numele cartierului ar proveni de la nişte “ferentari”, soldaţi ai lui Mihai Viteazul, care au fost împroprietăriţi de domnitor după bătălia de la Călugăreni (1595).
Au apărut după dezrobire
După dezrobirea ţiganilor, în 1856, aceştia au părăsit moşiile şi au început să se adune în comunităţi compacte, la periferia localităţilor mari. Lor li s-au adăugat, în timp, şatrele nomade. Aşa a apărut şi comunitatea ţiganilor din Ferentari.Conform menţiunilor istorice, ţigănimea din sudul Capitalei se întindea, la începutul secolului XX, din actualul bulevard Pieptănari, care derivă din meseria ţigănească de “pieptănar”, adică făuritor de piepteni – menţionată în “Istoria Bucureştilor” a lui Constantin C. Giurăscu – până în actuala Prelungire a Ferentarilor.
