Trei tinere din satul Spanţov, judeţul Călăraşi, au pus pe picioare, cu sprijinul Fundaţiei PACT, un proiect prin care promovează tradiţiile locale ale romilor rudari din localitate, menit să-i ajute pe aceştia să trăiască din meseria pe care au moştenit-o din generaţie în generaţieO bucată de lemn care spune o poveste doar celor ce ştiu s-o asculte, o daltă şi multă măiestrie. Cu aceste „ingrediente“, după câteva ore de meşteşugit iese o lingură tocmai bună de învârtit mămăliga în ceaun şi care se păstrează câteva generaţii. Oameni muncitori, cu frică de Dumnezeu, modeşti şi primitori, romii rudari din Spanţov îşi pun imediat sufletul pe tavă, atunci când îi întrebi despre meşteşugul care i-a consacrat. „Noi eram bine văzuţi pe timpuri. Ne vindeam marfa din sat în sat, plecam cu căruţele şi făceam turul Călăraşiului. Linguri, copăi, boluri, furculiţe, mese şi scăunele cu trei picioare, cam tot ce are nevoie omul în bătătură. Acum, aproape nimeni nu ne mai caută“, spune Ion Gheorghe (84 de ani), cel mai bătrân membru al comunităţii de romi rudari din Spanţov. Meşter de la 11 ani Tataia, aşa cum îi spun toţi, începe să depene amintiri sub un măr încărcat de fructe din curtea casei. Acolo este şi atelierul de lucru. În jur, se văd numai aşchii, unelte şi o buturugă. Bătrânul priveşte în gol şi, cu ochii în lacrimi, vorbeşte despre pasiunea care i-a pus stăpânire pe suflet la vârsta de 11 ani. „Eram copil şi cu astea am trăit. Şi tata, şi bunicul meştereau lemnul. M-a prins şi pe mine microbul şi de atunci n-am mai lăsat barda din mână. Cel mai important obiect pe care l-am făcut a fost un război de ţesut. Aveam 45 de ani. În timp, tradiţia s-a tot pierdut. Tinerii nu mai păreau interesaţi de această meserie şi aşa am ajuns azi să mai lucrăm în lemn doar cinci oameni aici, în Spanţov“, povesteşte Ion Gheorghe.
