Geambaşi de cai, dresori de urşi, aurari, tinichigii, vânzători de amulete şi talismane, vindecători cu ierburi de leac şi poţiuni magice, dezlegători de deochi, ghicitori ai viitorului (şi trecutului) în boluri de cristal, cărţi de tarot, în palmă (chiromanţie) sau ascultând murmurul ghiocului, tălmăcind semnele vremurilor în funcţie de numere, romii s-au îndeletnicit mereu cu practici esoterice sau considerate cel puţin excentrice de către gospodarii sedentari ai comunităţior prin care poposeau. Astăzi, de ziua internațională a țiganilor, cînd tăvălugul globalizării e pe cale de a nivela toate diferenţele specifice, când în creuzetul (era să zic ceaunul) satului planetar, în decurs de câteva sute de ani se vor topi toate naţiunile şi se vor stinge toate diferenţele etniilor şi vom fi cu toţii un singur popor, nevoit să părăsească leagănul numit Terra şi să rătăcească nomad printre stele, poate că abia acum ne vom aminti cu adevărat că avem nişte fraţi devoratori de spaţii şi însetaţi de întinderi. Adică avem nevoie mai mult ca oricând de experienţa lor sufletească.
Dromomani şi apatrizi
La început de secol XIV, romii, ultimul popor migrator stârnit din pustiurile Indiei, va atinge graniţele Europei. Într-un Ev Mediu târziu, bântuit de spaime şi superstiţii, de alchimie şi astrologie, de vânătoare de vrăjitoare şi lycantropie, de solomonari şi căpcăuni, şi-au făcut dintr-o dată apariţia aceşti stranii musafiri. Aceşti dromomani înrăiţi, atât de diferiţi, la chip şi obiceiuri, faţă de populaţiile locului care, de câteva sute de ani, apucaseră bine să se sedentarizeze.
Iniţial s-a crezut în mod eronat că ar fi venit din misteriosul Egipt, sau, de ce nu, că ar fi cel de-al treisprăzecilea trib al lui Israel. Şi de aceea li s-a spus egiptiacos (Grecia), pharaons (Transilvania), gypsy (Anglia), gitani (Spania), tsiganes (Franţa), Zigeuner (Germania) sau, pur şi simplu, ţigani în Moldova. Povestea spune că abia pe la 1750 un “studinte” maghiar, aflat la învăţătură în marile Universităţi din Ţările de Jos, “s-a prins” de legătura dintre limba vorbită de colegii săi veniţi din India şi limba vorbită de romii din Ungaria. Şi aşa, pe cale lingvistică, s-a avut pentru întâia oară intuiţia originii indiene a romilor. Totuşi, reacţia seminţiilor europene faţă de aceşti străini atât de ciudaţi, a fost precumpănitor una de de respingere, de izgonire şi alungare a lor, atunci când nu au fost de-a dreptul demonizaţi şi livraţi gloatelor ca ţapi ispăşitori.