Copiii rromi – prinşi între obscurantism şi standardele Uniunii Europene

scoala-tigani-i-iv-titestiNumai 260.000 de copii rromi – jumătate din totalul populaţiei şcolare – frecventează şcoală
Programul PHARE şi iniţiativele ONG-urilor – soluţii pentru rezolvarea problemei minoritarilor
În anii ’90, şcolarizarea copiilor rromi era una dintre problemele cheie ale educaţiei. Faţă de acea perioadă, astăzi, lucrurile s-au îmbunătăţit considerabil. Dacă în 1989-1990, frecventau şcoala numai 109.325 de elevi rromi, anul acesta sunt peste 260.000. Este, însă, suficient? Nu. Pentru că, populaţia şcolară rromă este aproape dublă. Studiile arată că, în 2000-2001, rata de cuprindere în învăţământul preşcolar a copiilor rromi era de doar 20%. Numai 64% dintre aceştia erau înscrişi în învăţământul primar.
De multe ori, cauzele acestui fenomen sunt exterioare comunităţii rrome. Un raport al UNICEF arată că şcolile în care învaţă mai mulţi copii rromi sunt mai vechi, nu sunt alimentate cu apă, nu au toalete sau facilităţi, iar manualele şi materialele didactice sunt învechite. Alte ori, însă, motivele pentru care copiii rromi nu merg la şcoală ţin chiar de ei. Legile rromilor încă nu se potrivesc cu legile generale ale societăţii. Fetele încă se mărită la 12-13 ani şi au copii, când colegele lor încep să înveţe fizica şi chimia.
Şcoala, odată începută, e deseori abandonată – în şcolile unde sunt preponderent copii rromi, abandonul trece de 45%, în ciclul primar şi de 70%, în cel gimnazial. Educaţia şi principiile învăţate în familie cântăresc, de multe ori, mult mai mult decât cele care ar putea fi dobândite la şcoală. Dovadă sunt şi toţi copiii rromi care, până la 16 ani, nu reuşesc să înveţe să citească. Copilul rrom este încă prins între tradiţie şi modernitate.
Anual, copiii rromi au peste 3000 de locuri la liceu şi facultate
Autorităţile statului, dar şi ONG-urile, încearcă, de ani de zile, să facă faţă acestei provocări şi să integreze limba rromani şi cursurile despre istoria şi tradiţiile rromani, în şcoli. În anul şcolar 2006-2007, 25.525 de copii au urmat aceste cursuri, cifră care creşte de la an la an. Ministerul Educaţiei derulează, de asemenea, o serie de proiecte, cu finanţare proprie, pentru a ameliora această situaţie. O analiză realizată de profesorul şi consilierul pentru minoritatea rromă, din MECT, Gheorghe Sarău, arată că ministerul finanţează, anual, între 2000 şi 3000 de locuri distincte pentru copiii rromi absolvenţi ai clasei a VIII-a, în vederea admiterii lor la liceu sau la SAM. Şi absolvenţii de liceu beneficiază de locuri separate la facultăţi,  vorba de 454 de astfel de locuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.