Shadow

Craiova: Grădiniță estivală pentru 20 de copii de etnie rromă

copii-gradinita-1-300x225Timp de două luni, începând de astăzi, 20 de preșcolari de etnie rromă din cartierul craiovean Romanești beneficiază de cursuri gratuite pe timpul verii, printr-un program asigurat de Fundația IKEA. După terminarea grădiniței de vară, copiii care au participat la cursuri vor fi înscrişi la grădiniţă sau şcoală şi vor fi monitorizaţi pe tot parcursul anului şcolar.
Pentru a diminua fenomenul abandonului școlar și a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii aflaţi în pragul excluziunii sociale, Organizația Salvați Copiii România desfășoară, de doi ani, inițiativa Grădinițele estivale, parte dintr-un program mai amplu, „Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”, finanțat de către Fundaţia Ikea. Proiectul prevede inaugurarea a 30 de grădinițe (câte zece în fiecare an) funcționale pe perioada verii, pentru a facilita creșterea nivelului de pregătire pentru școală și accesul la educație primară, dar și pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii defavorizate. Cele zece grădinițe implicate în acest an sunt în București și în județele Argeș, Constanța, Dâmbovița, Iași, Dolj și Teleorman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *