Shadow

1.000 de sarmale şi tocană de oaie la “Balul ţiganilor”

tigancaPrimăria Mediaş organizează în premieră în această toamnă “Balul ţiganilor” la hangarul de la fosta Şcoală de Aviaţie.
Dacă medievalul medieşean este sărbătorit în toiul verii, iar tineretul din oraş are manifestările lui în prag de toamnă, de ce n-ar avea şi ţiganii un eveniment al lor? Începând din acest an, administraţia locală vrea să dea tonul Balului ţiganilor, care să continue şi în anii care vor veni. Pentru ediţia de debut a Balului ţiganilor, pregătirile sunt în toi, iar Primăria anunţă mare chef mare, cu muzică şi dansuri ţigăneşti, dar şi cu mâncare şi băutură. Evenimentul se va desfăşura în hangarul de la fosta Şcoală de Aviaţie şi va avea loc vineri cu începere de la orele 14. “Primăria, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia de Cultură, organizează pentru prima dată la Mediaş “Balul ţiganilor”. La acest eveniment îi aşteptăm pe toţi medieşenii, deoarece se pregăteşte o petrecere pe cinste, din care nu vor lipsi muzica şi dansurile specifice ţiganilor”, a declarat Gabriel Hoisan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş. Potrivit organizatorilor, evenimentul se va bucura de prezenţa unor formaţii locale de dansatori şi lăutari, iar special pentru “Balul ţiganilor” se vor pregăti 1.000 de sarmale, tocană de oaie la ceaun, toate stropite de vin şi bere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *