Actualii activişti romi încearcă să compare robia medievală a ţiganilor din România cu sclavia negrilor din Statele Unite. Din punctul de vedere al activismului îi înţeleg până la un punct, primesc şi ei nişte fonduri şi know-how; nu sunt de acord cu ignoranţa şi cu deformarea adevărului istoric.
Una din temele cu impact emoţional este povestea cu ţigăncile roabe aflate la dispoziţia capriciilor sexuale ale boierului proprietar (temă introdusă în circuitul public românesc încă de pe vremea paşoptiştilor, nu vă mai spun despre filmele americane despre sclavie în care conţin obligatoriu clişeul exploatării sexuale a sclavelor). Andrei Oişteanu a publicat în revista 22 două articole în care abordează chestiunea exploatării sexuale a ţigăncilor sclave prin insinuări aduse dibaci din condei (vorbeşte de un ius primae noctis în evul mediu românesc!) bazându-se pe surse literare şi din polemicile pro-aboliţioniste ale secolului al XIX-lea. Nici urmă de referinţă în scrierile lui Andrei Oişteanu la normele legale ale vremii referitoare la robi şi statutul lor.
LEGEA-I LEGE
Am întâlnit absolvenţi de istorie de dată recentă care sunt ferm convinşi că în evul mediu românesc nu existau legi, era o societate care trăia aşa, oarecum. Nu ştiu ce se predă în facultăţile de drept referitor la istoria dreptului românesc, dar înclin să cred că nu intră foarte mult în detalii despre corpusurile de legi păstrate şi nici nu am auzit de foarte multe cercetări recente în domeniu. Vă voi plictisi puţin cu fascinanta istorie a dreptului românesc.
