Ciprian Necula vrea ca Biserica Ortodoxă Română să îşi ceară scuze pentru că în evul mediu a avut în proprietate robi ţigani. Un raţionament şi o pretenţie greşite. Ciprian Necula porneşte de la premisa că robia ţiganilor a fost ceva rău la modul aprioric, scăpându-i din vedere faptul că libertatea personală a fost o excepţie care s-a transformat treptat în regulă. Este sărit cu vederea un principiu istoric: nu poţi condamna evenimente ale trecutului în baza unor raţionamente ale prezentului. (articolul în cauză îl găsiţi aici)
Mai zice Ciprian Necula că situaţia dificilă de azi a ţiganilor se datorează robiei din evul mediu. E ca şi cum ai spune că situaţia dificilă de azi a românilor din Transilvania se datorează şerbiei şi iobăgiei la care au fost supuşi în acelaşi ev mediu. Sau că nemţii de azi se află în situaţia în care se află din cauza iobăgiei în care s-au găsit – tot în evul mediu!
Robia a făcut parte din peisajul social al ţărilor române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Rusia ţaristă. L-aş întreba pe Ciprian Necula ce ar fi preferat – presupunând că ar fi trăit în secolul al XVII-lea – să fie ţigan rob în ţările române? Sau să fie ţigan liber în Imperiul German? Să vă explic diferenţa: ţiganii robi din ţările române în cazul în care erau nomazi erau liberi să umble prin ţară să-şi câştige traiul, doar dacă erau slujbaşi pe la vreo curte boierească erau ţinuţi într-un loc. În Imperiul German se organizau „vânători de ţigani”, erau pur şi simplu hăituiţi şi omorâţi. Pedepsele fizice aplicate ţiganilor robi (biciuiri, tăieri de urechi etc.) constituiau norma juridică a vremii – românii suportau aceleaşi pedepse ca şi ţiganii, nu exista discriminare din punctul ăsta de vedere. Ţiganii din Braşov nu au fost iobagi sau oameni liberi, nu robi precum în Ţara Românească şi Moldova – şi totuşi nu au avut o evoluţie diferită faţă de ţiganii din principatele extracarpatice (am prezentat problema asta pe larg despre cum au venit ţiganii în ţările române şi cum au ajuns robi am scris
Pretenţia lui Ciprian Necula ca Biserica Ortodoxă Română să-şi ceară scuze pentru robia ţiganilor este anacronică şi lipsită de sens. N-ar trebui cumva să fie plătite şi nişte despăgubiri?