Eminescu şi rromii

eminescuPentru unii, pare oarecum ciudat că Eminescu, al cărui naţionalism era influenţat de idealismul german şi wagnerism, nu a avut sentimente “antiţigăneşti”. Era o temă prea minoră pentru geniul său – vor spune nationaliştii şi rasiştii.
Adevărul este că era o temă importantă, indianistul Eminescu fiind intens preocupat de limba, cultura şi folclorul rom şi de înrudirile cu cultura indiană. Inclusiv de „cântecele de lume” ale vremii, interpretate cu meşteşug de lăutarii romi, pe care le asculta cu prietenul său Ion Creanga prin carciumile ieşene sau bucureştene. Era, spun contemporanii, şi un interpret de doine redutabil, iar prelucrările sale de folclor stau mărturie a unei iubiri nedezminţite pentru ethosul culturii românesti, germane şi, probabil, rome!
La sfarşitul verii lui 1878, la 28 de ani, Eminescu scrie un articol despre prima antologie de folclor rom, Probe de limba şi literatura ţiganilor din România, aparută sub semnătura profesorului de la Institutul de Teologie, Barbu Constantinescu, in 1878. Articolul, publicat în ziarul „Timpul” nr.189/27 august 1878 (inserat in „Mihai Eminescu, Opere, volumul X, Editura Academiei, 1989, pagina 103), probează o cunoaştere rafinată a problematicii rome, argumentată de lecturi anterioare, cum ar fi chiar cartea lui Franz von Miklosich, „Über die Mundarten und Wanderungen der Zigeuner Europas” (Despre dialectele şi migraţia ţiganilor în Europa), la care face referire, aparută in 1872. Foarte probabil că citise această carte in perioada studenţiei sale, la Viena şi Berlin, între 1869 – 1874, ca şi pe Grellmann şi Rudiger, simultan cu preocuparea sa pentru cultura indiană. Un oarecare interes „local” faţa de cartea lui Miclosich poate fi subînţeles din faptul ca 15 poveşti si 9 cântece rrome din antologie fuseseră culese în Bucovina (la vremea aceea teritoriu austro-ungar) de profesorul Leo Kirilowicz din Cernăuţi, la o dată neprecizată, pe care Eminescu l-ar fi putut cunoaşte, oraşul Cernăuţi fiind locul unde şi-a facut studiile gimnaziale.
Ce pare fără echivoc este că Eminescu sau omitea cu bună ştire, sau nu cunoştea studiul lui Mihail Kogalniceanu, publicat la Berlin, in 1837,,„Esquisse sur l’histoire, les mœurs et la langue des cigains, connus en France sous le nom de Bohémiens, suivie d’un recueil de sept cents mots cigains” (“Schiţa asupra istoriei, moravurilor şi limbii ţiganilor, cunoscuţi în Franţa sub numele Boemieni, urmată de o culegere de şapte sute de cuvinte ţigăneşti”), tradusă în limba română abia în 1907. Amănunte biografice arată că Eminescu avea o aversiune nedisimulată pentru fostul Prim Ministru si ministrul de externe al vremii sale, motivate poate şi de incoerenţele de alcov ale Veronicăi Micle.

Leave a Reply

Your email address will not be published.