Shadow

Fascinantele tradiţii ale corturarilor din Beneşti, în pragul modernităţii. „La noi, nu umblă femeia tunsă, că aia înseamnă că nu mai e corturară“

tigani01Povestea corturarilor, spun ţiganii din Beneşti, începe cel mai probabil în India, iar în zona Văii Hârtibaciului, din Sibiu, istoria lor e veche de sute de ani. În casele moderne de acum, bătrânii satului, care au capetele acoperite cu pălării mari, au bărbi şi mustăţi lungi, încăpăţându-se să păstreze portul tradiţional, îşi amintesc de anii grei de prizonierat ai părinţilor şi ai bunicilor în Rusia, de zecile de ani în care au bătut văi şi dealuri în corturi, de casele de pământ de dinaintea locuinţelor moderne.    Beneşti este un sat uitat de lume, în care mai trăiesc vreo 200 de oameni. Mai mult de jumătate din locuitorii de aici sunt ţigani corturari şi formează una dintre cele mai mari comunităţi de acest fel din judeţul Sibiu.   NUNTĂ ÎN FAŢA CORTULUI   Nicolae Dănilă Ciurar are 70 de ani şi toată copilăria şi tinereţea lui şi le-a petrecut umblând cu şatra, cu cortul. „Am stat la marginea satului întotdeauna. Mutam cortul, nu stăteam într-un loc. Vedeţi cum sunt corturile la domni acum, se instalează oriunde, ale noastre erau corturi mai mari. Stăteam un an aici, mai stăteam un an în satul vecin“, povesteşte bărbatul.   Îşi împarte viaţa cu Maria Căldărar de mai bine de 40 de ani. Au fost copii săraci amândoi şi n-au făcut nuntă. Povestesc însă zâmbind că au trăit foarte bine împreună şi, chiar dacă ei n-au fost tineri miri, îşi amintesc şi acum de nunţile de altădată, făcute în faţa corturilor mari. „Nunţile la noi se făceau cu mâncare, băutură şi fără dar. Făceam nunta în faţa cortului, pe păşune, cu vioara şi juca cine ştia. Acum facem şi noi în cămin, la sală, tot, cu rânduială. Pentru cei bătrâni era fain, jucau acolo. Copiii se căsătoreau la 13, 14, 15 sau 16 ani. Unii stăteau mai mult, noi am însurat băieţii la 20 de ani, pe toţi trei“, povesteşte Nicolae Dănilă Ciurar. Obiceiul căsătoriilor timpurii se păstrează şi acum: fetele se căsătoresc la 13, 14 sau 15 ani, iar băieţii mai târziu.    „La noi era problema în felul următor: o fată, când se căsătorea, trebuia să fie fată mare. Era ruşine să vadă cineva că o fată trăieşte cu un băiat. Trebuia să-şi dovedească dimineaţa valoarea, cu cearşaful, că nu s-a culcat cu alţi bărbaţi. Regula cu fata mare se păstrează. Dacă e fată mare, îşi arată valoarea, dacă nu, rămâne aşa cu pată“, relatează bătrânul.    MUNCITORI LA C.A.P., ÎN COMUNISM   Toată viaţa lui, Nicolae Dănilă Ciurar a făcut tinichigerie. Lucra la scocuri (n.r. – jgheab prin care curge apa pentru a pune în mişcare roata morii sau a joagărului) să mai câştige un ban, apoi s-au angajat toţi la CAP-ul din sat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *