`Vasilică „Ferdinand” Stănescu are 21 de ani şi, de mai bine de 19 ani, a fost adoptat de Gheorghe „Franţ” şi Dinarca Stănescu, din Zanea, comuna Ciurea. De-a lungul timpului, Vasilică – aşa cum scrie în buletin – sau Ferdinand – prenumele cu care este ştiut de rromii lui – s-a lovit de mai multe probleme, atât cu românii, dar mai ales cu rromii.
Ca român adoptat şi crescut de o famile de rromi, Vasilică a fost mereu privit altfel de către ceilalţi. Rromii îl considerau „românul” care nu are ce căuta în ţigănie, în timp ce românii îl tratau ca pe un rrom care nu are ce căuta printre ei. Dar Vasilică a avut parte de o educaţie foarte bună atât acasă, cât şi la şcoală şi a ştiut mereu să treacă peste răutăţile celor din jur.
La Vasilică am ajuns împreună cu Mariana Popovici, învăţătoare la şcoala din Zanea. Era în „palatul” lui, împreună cu soţia şi cu fiul său, Cosmin Ionuţ. Vizavi de casa lui Vasilică stau Franţ şi Dinarca Stănescu, părinţii adoptivi. „În ’95 aveam vreo 16 ani şi nu puteam avea copii. Atunci am decis să adoptăm unul, pentru că degeaba aveam de toate dacă nu aveam şi copii. Am avut probleme mari până am reuşit să-l adoptăm. Cei de la Protecţia Copilului au spus ba că suntem nebuni, ba că nu-l dau pentru că îl omoară ţiganii. Am avut mare noroc cu avocatul Ioan Mogoş şi cu Narciza Nedelcu. Ambii ne-au susţinut foarte mult. Domnul Mogoş a garantat pentru noi că vom avea grijă de copil”, a povestit Franţ cum a ajuns Vasilică la ei în familie.
Au vrut să facă şcoală
Franţ, care îşi iubeşte băiatul ca pe ochii din cap, a avut mereu grijă ca lui Vasilică să nu-i lipsească nimic şi să facă şcoală. „L-am crescut ca pe băiatul meu. Am vrut să se ţină de şcoală. L-am dat la grădiniţă. Pe urmă a făcut clasele I-IV aici, în Zanea, cu profesoara Popovici. Odată, într-o iarnă, când nu au avut căldură la şcoală, am făcut rost de o centrală termică şi le-am dus. Pe urmă a făcut clasele V-VIII în Ciurea. Mereu l-am învăţat să fie cu bun simţ şi respectuos. A fost tot timpul mai cuminte decât o fată. Nu a fost niciodată cu discotecile, cu băutura, cu femeile… La liceu a mers împreună cu alţi doi băieţi de-aici, dar au fost nişte probleme şi a renunţat”, a explicat Franţ Stănescu.
Telefon Vertu şi Audi A8 de la tata
Tatăl lui Vasilică regretă faptul că fiul său nu a fost acceptat de comunitate, fiind mereu privit ca „românul” crescut de rromi, în timp ce, la liceu, era considerat prieten cu rromii.
”După ce a crescut şi a început să meargă la şcoală, ceilalţi ţigani au început să aibă duşmănie pe el că este bine îmbrăcat, că este educat, că are de toate, dar mai ales pentru că arăta altfel decât ei. Pe urmă, când a mai crescut, Vasilică a vrut scuter. Eu i-am luat şi ţiganii iar l-au duşmănit, spunându-i că «merge cu scuterul, ca românii»”, se plânge tatăl lui Vasilică.