S.U.A a fost stat sclavocrat şi rasist, ca şi România, cu care are in comun problematica “integrării sociale” a afroamericanilor (negrilor), similarizată, uneori abuziv, cu “integrarea socială” a rromilor (ţiganilor).
Metis, ca Mădălin Voicu, adica un alb in piele neagră, pesimiştii au văzut în Obama un alt Booker T. Washington, care, in ceea ce s-a numit “compromisul de la Atlanta” (1893), a impus dezastruoasa idee a inegalităţii rasiale dintre albi si negri, dintre foştii stăpâni şi foştii sclavi:”a fi separaţi ca degetele, dar unindu-ne intr-o mânâ pentru orice este esential progresului mutual”. Pentru acesta, ca şi pentru MV, “integrarea socială” insemna doar şcolarizare, ca presupusă socializare, deşi in ghetou nu prea foloseşte la nimic. Ca semn al preţuirii, pentru că era jumătate alb, jumătate negru, lui Booker T. Washington i s-a făcut hatârul nemaipomenit de a fi primit la Casa Albă, dar nu în interior, ci în grădină. Mădalin Voicu, indiferent de epoci, are cam aceeaşi soartă, e fie protejatul Elenei Ceauşescu, fie a lui Ion Iliescu, “o pată de culoare”, despre care românii cred că ar fi rrom, rromii că ar fi român. Dincolo de toate, Mădălin Voicu rămâne simpatic şi atemporal, etern “baiat de gaşcă, “tată prolific, păcat că nu mai cântă !
Alţii l-au considerat ca pe un potential Obama pe Nicolae Păun, dar, dupa douăzeci de ani de “şef” la Partida Romilor si deputat, ajuns într-o rutinizare a charismei, pare mai degrabă un fel de “unchiul Tom”, servitor umil şi devotat intereselor politice ale “stăpânilor”. Obedientă faţă de putere, spre deosebire de UDMR, Partida Romilor s-a erodat întratât încât orice reformare a ei pare imposibilă.
Opozanţii la “establishment”-ul rrom actual aşteaptă ca muzicianul Damian Draghici, recent senator, să fie o versiune de Obama, probabil în linia lui Marcus Garvey, considerat un “Moise negru”, profetul rastafarianismului (cântăreţul Bob Marley a fost adeptul acestei mistici a “negritudinii”).
In fine, ca autoritate legitimată spiritual, sociologul rrom Nicolae Gheorghe, ca şi sociologul negru W.E.B. du Bois, elev al lui Weber, ar reprezenta sufletul cultural “dublu” al rr/omului, sfâşiat de ruptura psihologică a neacceptării în cultura dominantă, decât în condiţiile abandonării propriului popor, într-o convertire mai degrabă forţată, sau a rămâne intre “ai săi”, acceptându-şi marginalitarea.
