În satul Stăneşti din comuna Lunca, judeţul Botoşani, există câţiva copii care merg la şcoala din satul Zlătunoaia, la vreo patru kilometri de casă. Şcoala cu clasele I-IV din satul lor s-a desfiinţat şi trebuie să meargă până la cea din satul vecin.
Unii au norocul să mai meargă cu maşina unui părinte, dar alţii sunt nevoiţi să circule prin pădure, prin câmp, unde “s-au mai auzit şi lupii”, după cum spune unul dintre elevi. La rândul său, un căruţaş îi duce pe copii cu atelajul său: “Iaca aşa-i chinuie în democraţie”.
“Ne-au spus să fim mulţumiţi că vine dimineaţa microbuzul, mai avem pretenţii şi la amiază?”, a declarat D.H., mama unor gemeni care merg la şcoală în condiţii grele.
În total,există vreo 20 de copii în Stăneşti pentru care microbuzul şcolar vine doar să-i ia dimineaţa, dar îi abandonează la amiază. Problema ar fi ora la care termina cursurile, care nu este mereu aceeaşi, faţă de cea de începere.
“Microbuzul circulă de la o şcoală la alta şi nu se încadrează în program fiindcă nu toţi copiii termină la aceeaşi oră. Termină şi la 12, şi la 13 şi mai sunt chiar şi până la 14 şi atunci ar trebui să aştepte şi cei care termină la 12 vreo două ore”, a declarat Marcel Marcu, primarul comunei Lunca, de care aparţine satul Stăneşti. În fiecare zi, microbuzul transportă elevi din satele Bânzoasa, Stroieşti şi Stăneşti.
“Pe vremuri, toţi copiii învăţau la Zlătunoaia şi nu mai era niciun microbuz, nimic. Nu se mai plângea nimeni că nu merge microbuzul dimineaţa”, a spus edilul, care caută însă o soluţie pentru a primi un al doilea microbuz şcolar pentru comună.