Sîmbătă, Crăcănici, Nino şi încă trei puşti au „împrumutat“ adidaşii pentru sală. Am cumpărat anul trecut vreo 60 de perechi pentru stricta lor folosire în sală. Nu de alta, dar marea lor majoritate nu au. Nu este prima dată cînd se întîmplă asta. Cam o dată la două luni mai dispare cîte ceva – adidaşi, tricouri, mingi. Cîteodată lucrurile reapar în urma unei discuţii, cîteodată nu. De-a lungul anilor, lucrînd cu puşti săraci şi foarte săraci care trăiesc în medii care mai d
e care mai proaste, am învăţat să am răbdare şi să încerc să fac tot ceea ce pot eu ca să îi ajut fără să îi judec sau să renunţ.
M-am obişnuit cu lumea din ghetoul din Ferentari. Şi ei cu mine. Nu a fost uşor, mai ales la început, căci eram suspect. Percepţia despre mine a evoluat încet, de la turnător pentru gabori, oengist care face bani pe spinarea sărăciei din ghetou, diliu (ţăcănit) care se ceartă cu şmecherii ca să trimită copiii la şcoală, pînă la dom’ profesor, domnu’ Valeriu de la club, tac-tu Valeriu (aplicabil pentru o mare parte dintre puşti). Asta cu tac-tu Valeriu mi se pare cea mai tare distincţie pe care am primit-o pînă acum. Şi am o grămadă de tinichele şi de diplome care m-au umplut de glorie.
Am primit două apeluri telefonice aproape identice de la două mame, în seara aceleiaşi zile. Revoltate rău. Că au auzit de la alţi puşti că fiii lor au furat adidaşii de la sală. De menţionat este că ambele mame sînt singure, bărbaţii lor fiind în puşcărie. Una dintre ele e şi ea cu antecedente penale. Hotărîte să îi bată de să-i rupă, fiindcă puştii le-au spus că au primit încălţămintea de la mine (aşa cum s-a mai întîmplat în trecut) şi că, de fapt, ele cred că într-adevăr au furat-o. Le-am spus că le-am împrumutat copiilor încălţămintea şi că le rog să nu îşi pedepsească puştii.
Dimineţile de duminică mi le petrec în general la Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii, ajutînd puştii să facă teme. Folosesc tablete şi telefoane mai vechi cu aplicaţii – în marea lor majoritate pentru matematică – şi citim. Aproape de fiecare dată mai vin prieteni, cunoscuţi, voluntari să ne ajute şi, de cîteva săptămîni, mai vin şi alţi puşti din ghetou. Progresul este neaşteptat – cam toţi puştii fac testele de împărţire şi înmulţire undeva între 85% şi 100%. Dario, unul dintre puştii de la adăpost, a făcut un salt excepţional: a luat premiul al II-lea la sfîrşitul anului şcolar.
La poarta adăpostului mă aşteptau puştii cu adidaşii. S-a lăsat cu un pic de plîns, cu cerut de scuze şi cu pedepse de 100 de genuflexiuni. Am recuperat adidaşii şi am cîştigat şi cinci puşti care în mod sigur nu or să mai „împrumute“ nimic şi or să aibă grijă, la rîndul lor, ca puştii noi care vor veni să nu facă aceeaşi greşeală. A funcţionat în trecut.
