INCREDERE SI CREDINTA PAKIV

alexandru-diamantCând definește pakiv-ul ca “încredere”, “credibilitate”, “respect”, evită rădăcina semantică: “credința” (onorabilitatea ei morală, socială și post-mortem, ca mântuire, ca “lege morală”. Or credința e bazată pe un set prealabil de reguli morale/Decalog și pe sancțiuni, separând Binele de Rău, nu pe (vocație, talent, har, ca etică capitalistă, cum propune Paun sedus de eroarea lui Weber (un marxist mai complicat!), preluată dintr-o eronată instrumentalizare a eticii comunitare a lui Calvin). Altfel, fără o “lege morală”, “rrom pakivalo” rămâne doar “rrom baro/raikano” (big man, șeferime, jupânism, vătaf de sclavi) și asta explică inversiunea morală actual – pe care-l critici, cu îndreptățire, sperându-i îndreptarea. Un prim pas în re/construcția încrederii este credibilitatea, “crezul“ comun – astfel trebuie înțeles cosmopolitismul (universalismul) care, deseori, face doar enunțul, neputând, de unul singur, să detalieze (dar acesta ar fi rolul viitor al intelectualilor rromi).
Asta ar putea să ne ducă la o opinie care să explice de ce rromii, la modul general, nu sunt guvernabili:
(1) fie ca incapacitate de acord asupra “cuvântului“, comunicării și comuniunii, fundament fără de care nu e posibilă crearea comunității/societății,
(2) fie ca tradițională “societate fără stat”, în scopul evitării “violențelor”

Leave a Reply

Your email address will not be published.