Printre popoarele Europei a apărut într-o zi, brusc, unul despre care nu se poate şti de unde a venit. S-a abătut asupra continentului nostru fără dorinţa de a-l cuceri, dar şi fără să-i ceară permisiunea de a locui în el. Nu voia să stăpânească şi refuza să se supună. Nu voia să dăruiască nimic, dar nici nu primea nimic. N-a mărturisit de pe ce coclauri africane sau asiatice descindea, nici ce nevoi îl sileau să caute alte lumi sub cer… Ţiganul nu înţelege cum poţi prefera un acoperiş – oricât de frumos construit – bolţilor înalte ale cerului. Autoritate, lege, regulă, precept, principii, datorie, obligaţii îi sunt noţiuni şi lucruri inacceptabile.”
Geambaşi de cai, dresori de urşi, aurari, tinichigii, vânzători de amulete şi talismane, vindecători cu ierburi de leac şi poţiuni magice, dezlegători de deochi, ghicitori ai viitorului (şi trecutului) în boluri de cristal, cărţi de tarot, în palmă (chiromanţie) sau ascultând murmurul ghiocului, tălmăcind semnele vremurilor în funcţie de numere, romii s-au îndeletnicit mereu cu practici esoterice sau considerate cel puţin excentrice de către gospodarii sedentari ai comunităţior prin care poposeau. Astăzi, de ziua internațională a țiganilor, cînd tăvălugul globalizării e pe cale de a nivela toate diferenţele specifice, când în creuzetul (era să zic ceaunul) satului planetar, în decurs de câteva sute de ani se vor topi toate naţiunile şi se vor stinge toate diferenţele etniilor şi vom fi cu toţii un singur popor, nevoit să părăsească leagănul numit Terra şi să rătăcească nomad printre stele, poate că abia acum ne vom aminti cu adevărat că avem nişte fraţi devoratori de spaţii şi însetaţi de întinderi. Adică avem nevoie mai mult ca oricând de experienţa lor sufletească.