Shadow

Nunţile ţigăneşti au exasperat autorităţile. Romii, avertizaţi din nou să mute parangheliile din stradă

nuntaRomii din Călăraşi au fost avertizaţi din nou de oamenii legii să mute parangheliile din stradă. Nu o dată poliţiştii i-au amendat pe cei care organizează nunta pe domeniul public, deranjând liniştea şi ordinea oraşului.Încă de la sfârşitul lunii mai, autorităţile locale s-au întâlnit cu reprezentanţii etniei rome  şi i-au avertizat să renunţe la petrecerile zgomotoase. Reprezentanţii Primăriei spun că organizarea acestor evenimente trebuie să se desfăşoare fără a fi blocate străzi, volumul muzicii să fie la un nivel care să nu deranjeze ordinea publică şi locuitori. Şi de această dată, cu legea pe masă, autorităţile locale i-au informat pe romi despre amenzile pe care le pot încasa. Între 200 şi 1.600 de lei, aceasta este valoarea contravenţiilor, în cazul în care se încalcă legea. Mai mult decât atât, petrecăreţii riscă puşcăria de la 3 luni la 2 ani, dacă blochează cu bună-ştiinţă drumul public. Cetăţenii de etnie romă sunt cunoscuţi pentru nunţile zgomotoase, organizate în zona 2 Moldoveni, 5 Călăraşi şi Orizont, petreceri care se sfârşesc după un chef de pomină de 2-3 zile. Cetăţenii, rugaţi să reclame „Primăria municipiului Călăraşi doreşte să informeze toţi cetăţenii municipiului că nu există vreo prevedre legală în conformitate cu care să se acorde autorizaţii care să permită desfăşurarea acestor evenimente şi că sesizările privind nerespectarea condiţiilor de desfăşurare ale acestor evenimente ( blocat de străzi, zgomot, etca¦) se pot face la numărul de telefon  0242.313.525  – Poliţia Locală şi numărul unic de urgenţă 112”, a precizat primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin. Ce spune Legea 61/1991 Iată ce spune Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice: – potrivit art. 3, pct. 25, „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, – art. 3, pct. 26: „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 – 8,00 şi 13,00 – 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora” – fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.