Bert Looij (56 de ani) este de 19 ani „îngerul păzitor” al romilor din „Dallas-ul” Clujului, unde trăieşte o comunitate de 700 de suflete care au rămas fără niciun venit după închiderea rampei de la Pata Rât. Milioane de euro şi zeci de proiecte ale unor ONG-uri nu au făcut ce a reuşit olandezul. El a renunţat la predici, şi-a suflecat mânecile şi a muncit cot la cot cu romii.Într-un oraş precum Cluj-Napoca, al cărui trecut şi prezent sunt legate de film, parcă nu te miră foarte tare existenţa unui cartier numit Dallas. Serialul care le-a făcut cunoştinţă românilor, în primii ani de după Revoluţie, cu viaţa luxoasă a unei familii de petrolişti texani i-a inspirat pe clujeni. Zona pestriţă, aflată la câteva sute de metri de rampa de gunoi a oraşului, unde casele erau construite din carton şi celofan, iar în loc de gazon, oamenii aveau în curţi mormane de gunoaie, a fost botezată, ironic, Dallas. Cei circa 700 de romi de aici nu caută petrol în măruntaiele pământului, ci scormonesc după deşeuri reciclabile la groapa de gunoi. Dacă la începutul secolului al XX-lea, capitala Transilvaniei era un mic Hollywood al Europei, unde a debutat celebrul regizor Michael Curtiz, în iunie 2015, la Cluj, debutează, tot în cinematografie, un alt Michael, de fapt un Mihai, Mihai Seplecan. Fost şofer al instituţiei, tânărul de 33 de ani ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean, iar în timpul liber îşi pune mustaţă falsă şi pălărie şi se joacă de-a actoria într-o peliculă în care are rolul de agent al Siguranţei în anul 1940. Ca o nefericită coincidenţă, în aceeaşi lună iunie, Consiliul Judeţean şi Dallasul devin actori într-o realitatea cu accente dramatice. Instituţia închide rampa de gunoi care reprezenta singura sursa de venit a romilor din zonă. Brusc, 720 de oameni, mulţi dintre ei fără buletine şi fără nicio calificare, rămân fără o pâine pe masă. „Famelie mare” – aproape că nu există gospodărie în jurul căreia să nu roiască 4-5 copii-, remuneraţie zero, după buget.
