Poliţia, invitată de onoare la nunţile „de valoare”. Scrisoarea unui bulibaşă care cere prezenţa autorităţilor la petrecerile romilor: „Toţi plătim taxe şi impozite”

nuntaŞeful romilor din Lugoj, Ioan Boţ, le-a transmis autorităţilor din oraş o adresă prin care le solicită instituţiilor de forţă să se implice în organizarea parangheliilor. În documentul transmis Primăriei Lugoj, Poliţiei şi Poliţiei Locale, bulibaşa le cere autorităţilor să „controleze şi să dirijeze alaiul nostru specific“.Vară de vară, cele mai mari oraşe din Timiş, Timişoara şi Lugoj, devin scena unor paranghelii fastuoase organizate de clanurile de romi care îşi căsătoresc sau botează odraselele. Luna august devine, astfel, o lună a petrecerilor în care romii îşi etalează hainele de mii de euro, coloanele formate din maşini de lux ca Ferarri, Lamborghini, Audi, Mercedes sau Porsche blochează străzi întregi şi manelele sunt date la maximum, astfel încât „valoarea” să se facă auzită şi văzută de tot oraşul. În Timişoara, problema parangheliilor este una majoră. Spre exemplu, anul trecut în debutul sezonului estival, Poliţia a pregătit un plan de măsuri pentru a ţine sub control petrecerile celor întorşi din străinătate. Anul acesta, petrecerile au început mai devreme şi membrii unui clan de romi care participau la un botez fiind suprinşi cum se odihnesc pe treptele Catedralei Mitropolitane, un simbol al oraşului, cu lada de bere lângă ei. După publicarea imaginilor în presă, Poliţia Locală i-a identificat pe romi, care au fost amendaţi cu 6.800 de lei. După eveniment, Primăria, Poliţia şi Jandarmeria au stabilit un plan de măsuri pentru a se interveni în cazul în care petrecerile ţigăneşti blochează traficul sau poluează fonic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.