Peste o sută de romi din Mureş şi-au găsit un loc de muncă în urma unui proiect european

clanul-tiganesc-romi-tiganu-35-680x365Dintre cei aproximativ 500 de romi din judeţul Mureş care au urmat cursuri de formare profesională în cadrul unui proiect cu finanţare europeană pe POSDRU, 120 şi-au găsit deja locuri de muncă în ţară şi în străinătate, a anunţat marţi Petru Zelariu, preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” Mureş, directorul de program, conform Agerpres.
El a afirmat că a coordonat la nivelul judeţului Mureş proiectul „Acces pe piaţa muncii – o şansă pentru fiecare”, derulat în nouă judeţe, prin care au fost organizate cursuri de calificare gratuite pentru grupuri dezavantajate, în special romi, în meserii precum lucrători în comerţ, ospătari, manichiurişti-pedichiurişti, bucătari şi lucrători în izolaţii.
Potrivit directorului de program, proiectul s-a derulat în perioada 2012-2014 şi a avut ca beneficiari aproape 500 de romi, din Târnăveni, Târgu Mureş, Sărăţeni, Ogra, Bahnea şi Aţintiş, care au fost pregătiţi în meseriile cele mai căutate pe piaţa muncii. În plus, pe lângă calificarea care le-a adus şi o diplomă, romii au beneficiat de subvenţii cuprinse între 300 şi 600 de lei.
Petru Zelariu a spus că beneficiarii au fost selectaţi dintre cei care s-au arătat interesaţi de participarea la acest proiect, în cursul sesiunilor de informare, iar primarii din localităţile amintite au sprijinit acţiunea, inclusiv cu săli de curs.
El a precizat că proiectul s-a derulat în nouă judeţe din ţară şi că judeţul Mureş s-a clasat pe primul loc, atât ca realizare, cât şi ca impact, având cei mai mulţi beneficiari.
Directorul de program a menţionat că cele 120 de persoane care şi-au găsit locuri de muncă şi-au primit diplomele de calificare şi că restul diplomelor vor fi distribuite în această săptămână.

Leave a Reply

Your email address will not be published.