Shadow

Festival SUPER

superOricine, adolescent sau nu, este așteptat să vină, între 11 și 14 iulie  în București, la Super, festivalul de filme făcute de adolescenți. Programul include evenimente diverse: pe durata celor patru zile vă așteaptă proiecții de film la Cinema Studio, o expoziție de artă vizuală la Plantelor 47, un curs de film cu criticul de film Ileana Bîrsan la Cărturești, petreceri și concerte la Lokal.
Startul festivalului îl dăm pe 11 iunie, la Plantelor 47, acolo unde va avea loc expoziția „COȘMAR”, cu fotografie, pictură, grafică, bandă desenată, instalații și un performance – toate într-o lumină obscură, potrivită cu tema. Vineri, 12 iunie, deschidem oficial festivalul Super la Cinema Studio, printr-o selecție de filme în competiție. Tot vineri avem prima petrecere, la Lokal, unde vor urca pe scenă trupele „Haiducii” și „Kryptonite Sparks”. Sâmbătă și duminică, pe 13 și 14 iunie, continuăm vizionările de filme la Studio. Pe lângă filmele din concurs, vă invităm și la secțiunile „Spoof Box” (parodii) și „Human Rights” (filme care tratează probleme sociale). În ultima zi de festival, duminică, la Cărturești, criticul de film Ileana Bîrsan va vorbi despre cum ajung celebre scene din filme și despre diferențele din „copie” și „referință”. Festivalul se încheie cu decernarea premiilor și o nouă petrecere în Lokal.
Festivalului Super a continuat și anul acesta programele educaționale – douăsprezece liceeni participă în prezent la workshop-ul „Primul meu film documentar” organizat, în cadrul festivalului, de către Asociația Vira. Ei lucrează de aproape o lună la conceptul și la editarea propriului film documentar, iar scurtmetrajele lor vor fi proiectate sâmbătă, pe 13 iunie, la Cinema Studio.
„La Super am învăţat unde este castelul prinţesei Sandra [coordonatoarea noastră de voluntari], cât de mistic este super-eroul „Super”, sigla festivalului, cum este să ai interviuri cu voluntarii şi că există un festival care să mă reprezinte. Îmi place că avem stickere. Știu programul festivalului mai bine ca orarul de miercuri”, povestește Denisa Velicu, membră a echipei Super și elevă în clasa a XI-a la liceu. Echipa și voluntarii Super numără în prezent 30 de persoane, elevi în diverse licee din București, de al căror entuziasm festivalul este dependent!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *