Ţigăncile, plătite să se lase sterilizate. Cum comentezi?

tigancaScandal uriaş în Slovacia, unde guvernul e pe cale să adopte o măsură controversată pentru a ţine sub control natalitatea în rândul comunităţii mari de rromi din acest stat. Slovacia are o populaţie de aproape 5,5 milioane de oameni, din care peste 400.000 sunt ţigani.Oficial, propunerea vizează persoanele defavorizate, care trăiesc în comunităţile izolate social. Dar dacă te uiţi la criteriile programului, tragem concluzia că acestea sunt făcute special pentru ţigani”, a explicat sociologul slovac Elena Gallova. Guvernul îşi justifică însă decizia susţinând că ajută familiile sărace. Pentru a se lăsa sterilizate, femeile rrome vor fi remunerate, conform unor surse neoficiale, cu maximum 500 de euro de persoană. Până la adoptarea măsurii însă, populaţia îşi exprimă suportul pentru aceasta, unii declarând în presa locală că ţiganii “sunt o rasă infectă, care trebuie ţinută sub control”, ba chiar îndeamnă ţări precum România să preia exemplul Slovaciei. Pe de altă parte, organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului critică vehement iniţiativa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.