Maria Costea (79 de ani), deportată în 1942 în Transnistria, se chinuie de luni de zile să obţină pensia care i se cuvine conform legii. Oficialii Casei de Pensii din Bacău îi tergiversează dosarul, cerându-i printre altele, martori care să ateste că a fost deportată.În 1942, când au avut loc primele deportări ale romilor în Transnistria, trăiau în România 208.000 de romi. Dintre aceştia, peste 25.000 au fost deportaţi. Primii care au fost exilaţi cu forţa de către autorităţile române au fost „ţiganii nomazi“, trimişi din post în post, cu căruţele, până în Transnistria. Potrivit evidenţelor, din 1 iunie până pe 2 octombrie 1942, au fost deportaţi 11.441 de cetăţeni de etnie romă. Restul de peste 13.000 trimişi forţat în lagăre au fost romii sedentari, consideraţi indezirabili. Acţiunea a avut loc între 12 şi 20 septembrie 1942. Deportarea romilor sedentari s-a făcut în vagoane de vite. Dintre cei 25.000 de romi deportaţi, istoricii estimează că doar jumătate au mai reuşit să revină în ţară. Restul au murit din cauza condiţiilor mizere de trai, în localităţile ucrainene unde au fost repartizaţi.
