Shadow

Rromii învață să lucreze ca vânzători

romi22iul-680x36530 de persoane din satul Izvoare vor urma cursuri gratuite pentru obţinerea unei calificări de lucrător comercial.
Persoanele de etnie rromă din localitatea Izvoare, comuna Bahna, vor urma, începând din 1 august, cursuri pentru obţinerea unei calificări de lucrător comercial. “Cursul este organizat de un ONG din Bacău, în parteneriat cu Partida Rromilor din satul Izvoare, şi are ca obiectiv general stimularea integrării pe piaţa muncii a persoanelor care aparţin categoriilor sociale vulnerabile. Rromii din Izvoare au posibilitatea să se califice în meserii precum ospătari, bucătari, cofetari, agricultori şi lucrători comerciali. Cele mai multe cereri au fost însă pentru cursurile de lucrător comercial. S-a format, astfel, o grupă de 30 de persoane care, timp de trei luni, vor urma cursuri gratuite. Pe durata frecventării cursurilor, toţi participanţii vor primi, potrivit proiectului, şi un suport financiar”, a declarat Liviu Cristian Ploşniţă, primarul comunei Bahna.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a cursurilor, Şcoala Gimnazială din localitatea Izvoare a pus la dispoziţia cursanţilor o sală de clasă. Aceştia se vor întâlni cu lectorii o dată pe săptămână şi vor învăţa, în cele şase ore de curs, cum să relaţioneze cu clienţii magazinului, efectuarea vânzării, încasarea contravalorii mărfii, promovarea imaginii magazinului şi întocmirea documentelor specifice activităţii de vânzare.
Pregătirea teoretică a cursanţilor va fi completată de pregătirea practică ce va fi realizată la un magazin din satul Izvoare, partener în acest proiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *