Amintirile ţiganilor din lagărele morţii: „O verişoară a fost violată şi aruncată într-o fântână. Mama a plâns tot drumul că a reuşit să ne aducă înapoi vii“

dezvelire monumentUltimii supravieţuitori ai Holocaustului romilor, deportaţi în Al Doilea Război Mondial în lagărele din Transnistria, de unde mai puţin de jumătate s-au întors, au rememorat sâmbătă trauma prin care au trecut atunci, cu ocazia dezvăluirii primului monument dedicat amintirii Holocaustului ţiganilor. Evenimentul a avut loc la Muzeul Culturii Romilor, iar iniţiativa îi aparţine europarlamentarului Damian ntre 20.000 şi 60.000 de romi au fost deportaţi în timpul regimului mareşalului Antonescu în lagărele din Transnistria. Cifrele exacte ale celor deportaţi nu se ştiu cu exactitate, însă foarte puţini dintre ei s-au întors înapoi acasă după anii petrecuţi în lagăre. Puţinii supravieţuitori care mai trăiesc şi astăzi îşi aduc aminte de ororile îndurate acolo, iar imaginea pe care o descriu este greu de imaginat în mintea generaţiilor tinere. În curtea Muzeului Culturii Romilor s-au aşezat în cerc, la o masă de discuţii, bătrâni şi tineri deopotrivă, care au dezbătut probelemele romilor. Bătrânii le-au povestit tinerilor despre ce s-a petrecut atunci când au fost deportaţi cu forţa din casele lor, din motive rasiale, şi duşi să moară cu miile în lagărele din Transnistria. Aneta Vasile are 78 de ani acum, merge în baston, are o privire albastră limpede şi încărcată cu multe amintiri. Când vorbeşte despre ce a îndurat în lagăr, privirea devine tulbure şi întristarea ei o simţi şi tu ascultând-o. “Aveam 5 ani când ne-au luat toată familia şi ne-au dus acolo. Ţin minte cum dormeam pe jos, cum ne dădeau tărâţe să mâncăm cum dai la porci. Nu aveam haine de schimb, noaptea ca să putem dormi, fiindcă nu aveam pe ce, mama îşi scotea rochia de pe ea şi o punea pe jos ca să nu dormim pe pământ. Ea stătea şi tremura de frig lângă noi. Ţin minte când au luat-o pe o verişoară soldaţii, au batjocorit-o şi după aceea au omorât-o, iar trupul i l-au arucat într-o fântână. Am stat acolo din 1942 până în 1944. Am scăpat foarte greu, am crezut că suntem într-un vis tot drumul spre casă şi mama plângea că a reuşit să ne aducă pe toţi înapoi vii. Acolo, în fiecare zi mureau oameni în jurul tău”, povesteşte Aneta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.